Nume
Parola
Vizualizări: 9719
Mai mult de jumătate de million traversări a frontierei în perioada sărbătorilor de iarnă
Chisinau, 3 Ianuarie 2011 — În perioada zilelor de odihnă, activităţile de supraveghere şi control la frontiera de stat s-au  desfăşurat în regim normal. Graţie măsurilor întreprinse  din timp şi a monitorizării 24 din 24 ore a fluxului de persoane şi mijloace de transport a fost posibilă evitarea rîndurilor şi reducerea timpului de aşteptare în punctele de trecere.

Începînd cu 20 decembrie, perioada în care au fost puse în aplicare măsurile  adiţionale,  şi pînă la data de 01 ianuarie, la frontiera de stat au fost înregistrate mai mult de jumătate de milion traversări. Cele mai solicitate puncte de trecere au fost cele amplasate la frontiera moldo-ucraineană, şi anume PTF Otaci cu peste 98 mii traversări, apoi urmează PTF Vălcineţ cu aproximativ 56 mii, iar la frontiera moldo-română -  PTF Leuşeni, în care au fost înregistrate 53 mii traversări, şirul continuîndu-l punctele de trecere Sculeni şi Giurgiuleşti-Galaţi cu aproximativ 35 mii traversări şi mai mult de 31 mii traversări – în PTF Chişinău –Aeroport.
 
Conform informaţiilor deţinute la nivelul Serviciului Grăniceri, în perioada nominalizată, din cele peste 500 mii traversări un număr de 287 mii a fost înregistrat la intrarea în Republica Moldova.

În anul 2009, în luna decembrie, la frontiera de stat au fost înregistrate aproximativ 980 mii traversări, din care 670 mii traversări la frontiera moldo-ucraineană şi 310 mii la frontiera moldo-română. Cele mai tranzitate puncte de trecere, în perioada vizată, au fost punctul de trecere cu specific feroviar “Vălcineţ”, apoi punctele de trecere cu specific rutier “Leuşeni” şi “Sculeni” şi punctul de trecere “Chişinău Aeroport”.

Serviciul informare şi relaţii cu publicul   al   Serviciului  Grăniceri