Nume
Parola
Vizualizări: 3088
Clerul Bisericii Ortodoxe a Moldovei trebuie să fie asigurat de către stat prin lege cu salarii, pensii şi poliţă de asigurare medicală, a declarat preşedintele Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat.
8 Noiembrie 2010 — „Actualmente clerul bisericesc este una dintre categoriile de cetăţeni cel mai puţin protejată social. Slujitorii Bisericii nu primesc salarii, pensii şi nu dispun de poliţa de asigurare medicală. Partidul Umanist a elaborat un proiect de lege care ar corecta acestă inechitate ”, a declarat Valeriu Pasat.

Conform declaraţiei, Partidul Umanist va iniţia, după accederea sa în Parlament, semnarea unui Acord Constituţional dintre Stat şi Biserica Ortodoxă din Moldova care va determina spectrul de relaţii dintre părţi, după analogia Acordului semnat între Statul şi Biserica Georgiană în anul 2002. Acordul urmeză să fie semnat de Preşedintele ţării şi Mitropolit, apoi ratificat de Parlament şi Sinodul Bisericii Ortodoxe.

„Noi ne pronunţăm pentru un statut al clerului bine determinat, conştientizând faptul că slujitorii Bisericii merită aceleaşi drepturi ca şi oricare alt cetăţean al ţării. Este regretabil că lipsesc legile care ar acorda clerului anumite drepturi şi facilităţi”, a opinat Pasat.

Partidul Umanist va propune în noul parlament un pachet de acte legislative care vor prevedea asigurarea de către stat a protecţiei sociale pentru cler, inclusiv dreptul la salarii, pensii şi poliţă de asigurare medicală.

„Activitatea oamenilor care dau hrana spiritulă cetăţenilor, care propagă moralitatea în societate va fi recunoscută ca fiind social-utilă şi apreciată respectiv”, a spus Pasat.

Acordul Constituţional între stat şi Biserica Ortodoxă trebuie să reglementeze şi să garanteze nu doar drepturile sociale ale clerului, ci şi drepturile de proprietate ale Bisericii, precum şi problemele de educaţie ortodoxă.

„Statul trebuie să confirme faptul prejudiciului material şi moral, care a fost cauzat Bisericii în perioada sovietică şi să-şi asume compensarea parţială a prejudiciului material ”, a susţinut preşedintele Partidului Umanist.

Anterior Valeriu Pasat a lansat iniţiativa de supunere referendumului proiectul de lege privind predarea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar.

Valeriu Pasat, membru corespondent al Academiei de Ştiinţă din Moldova, a lansat şi iniţiativa de creare în Moldova a Universităţii Ortodoxe – instituţie de învăţământ laică care ar pregăti specialişti în cele mai diverse domenii însă, în acelaşi timp, educaţi în spiritul credinţei ortodoxe.


Serviciul de presă
al Partidului Umanist din Moldova