Vizualizări: 5110
Copilul-victimă, ostatic al campaniilor de imagine şi al goanei după raiting în mass-media
28 Octombrie 2010 — Copilul-victimă, ostatic al campaniilor de imagine şi al goanei după raiting în mass-media
Asociaţia Presei Independente (API) a prezentat raportul de monitorizare a 16 instituţii mass-media (ziare, agenţii de ştiri şi portaluri informaţionale)* la tema respectării drepturilor copilului în luna septembrie 2010. De asemenea, API a prezentat şi câteva studii de caz privind reflectarea unor subiecte sensibile despre copii în buletinele de ştiri ale unor posturi de televiziune.
Autorii raportului constată că o parte considerabilă a materialelor jurnalistice care au avut în vizor copilul promovează imaginea unui copil neajutorat, sărac, victimă a violenţei sau traficului, aflat în conflict cu legea ş.a. Cu toate că, în cele mai multe cazuri, principiul deontologic al obligativităţii „celor două surse” este respectat, totuşi sunt multe ştiri bazate doar pe comunicatele de presă sau sintezele criminogene ale Ministerului Afacerilor Interne, altor structuri de forţă, informaţiile din ultimele 24 de ore oferite de Spitalul de Urgenţă şi Serviciul de pompieri. Utilizarea acestor informaţii fără documentare suplimentară duce la încălcarea prezumţiei nevinovăţiei şi a drepturilor copiilor-victimă, în special în cazurile când identitatea acestora este dezvăluită sau sunt oferite detalii, prin care aceştia ar putea fi identificaţi. În luna septembrie, mai multe instituţii mass-media monitorizate au publicat o serie de articole publicitare fără a le marca corespunzător, pe când normele deontologice cer marcarea obligatorie a articolelor publicitare. Cele mai multe din aceste articole promovau acţiunile de caritate în susţinerea copiilor, desfăşurate de către Fundaţia Edelweiss şi, implict, de patronul ei, omul de afaceri Vlad Plahotniuc.
În cadrul conferinţei de presă de lansare a raportului au fost prezentate şi câteva studii de caz care au exemplificat încălcările deontologice admise de jurnaliştii de la posturile de televiziune, inclusiv în reflectarea cazului fetiţei de 2 ani, abuzată sexual, când au fost prezentate informaţii despre identitatea copilului-victimă şi au fost puse pe post imagini operative ale poliţiei chiar dacă interesul public nu neapărat cere oferirea unor detalii morbide despre crime.
Echipa de monitorizare a respectării drepturilor copilului în mass-media a făcut apel către patronii şi editorii de ştiri să asigure protejarea identităţii copilului-victimă în materialele jurnalistice, precum şi nedivulgarea datelor ce îl pot expune public. De asemenea, instituţiilor mass-media li s-a recomandat să renunţe la publicarea excesivă a unor informaţii/imagini care prezintă detalii ale crimelor/infracţiunilor/incidentelor cu implicarea copiilor. În acelaşi timp, mass-media a fost rugată să promoveze /încurajeze subiecte pozitive despre copii, care scot în prim-plan personalitatea şi succesele acestuia.
Monitorizarea instituţiilor mass-media la tema respectării drepturilor copilului va continua până în decembrie 2010 inclusiv. Proiectul de monitorizare este finanţat de Biroul UNICEF din R. Moldova.
* instituţiile mass-media monitorizate: Timpul de dimineaţă, Jurnal de Chişinău, Ziarul de Gardă, Moldova suverană, Săptămîna, Panorama, Nezavisimaia Moldova, SP, Observatorul de Nord, Cuvântul, Gazeta de Sud, Unghiul, Info-Prim Neo, DECA-press; www.unimedia.md, www.stireazilei.md

Autor: Asociatia Presei Independente (API)
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33