Vizualizări: 4002
Revine “Elisabeta I”
Chişinău, 28 Octombrie 2008 — Spectacolul este unul de echipă: concepţia regizorală, jocul actoricesc, regia, ilustraţia muzicală, coregrafia aparţin regizorului Petru Vutcărău, scenografia - Stela Verebceanu (costumele, absolut uluitoare care mai de care mai impresionante), talentele interpretative aduse la rampă, - toate concurează la împlinirea reprezentaţiei. Un spectacol de bună calitate, dinamizat de muzică, de coregrafie, de schimbări de situaţii, ruperi de ritm, colorat prin suita impresionantă de costume.
Formula dramatică aleasă de autor este cea de „teatru în teatru”, o trupă de actori ambulanţi, plasaţi istoric în vremea reginei Elisabeta I, (Ala Menşicov), joacă fragmente ce refac într-un puzzle de momente teatrale câteva dintre cele mai importante repere ale pomenitei domnii şi faţetele multiple ale capricioasei regine. O regină mai puţin obişnuită, caracterizată mai ales prin contrastele personalităţii sale. Nu s-a căsătorit niciodată, a fost privită mereu ca o excentrică, însă a pus întotdeauna mai presus de orice interesul naţional al Angliei. Îndelungata ei domnie, de 45 de ani, a fost stilizată dramatic într-o geometrie a relaţiilor pe care Elisabeta I le avea în cadrul propriei curţi şi a raporturilor ei externe, cu Maria Stuart a Scoţiei (Rodica Oanţă), Caterina de Medicis a Franţei, (Lucia Pogor), Filip al II-lea al Spaniei, (Vitalie Drucec), Papalitatea, reprezentată de Papa Gregorius al XIII-lea (Andrei Locoman).
Ceea ce face ca elementul istoric să devină digerabil artistic este nota comică, uşor parodică în care Foster şi-a scris piesa. Situaţiile sunt nu de puţine ori, prin ele însele, comice, mai toate personajele sunt caricaturizate, limbajul e destul de liber pe direcţia umorului, iar ieşirile din „povestea Elisabetei” şi rămânerea în planul vieţii de trupă fac ca şirul epic să fie extrem de dinamic. Dinamismul a fost chiar unul dintre atuurile esenţiale ale spectacolului, care te ţine continuu în priză.”
Teatrul ‘Eugene Ionesco”,
Rodica Tomaşenco,
Secretar de presă.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33