Vizualizări: 4842
Marian Lupu: Mergem pe 5 septembrie la Referendum și votăm "PENTRU"
3 Septembrie 2010 — Liderii Alianței pentru Integrare Europeană au adresat un mesaj comun alegătorilor, în cadrul unui briefing de presă. Ei i-au îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova să vină pe 5 septembrie la refedendum și să voteze "PENTRU" alegerea directă a șefului statului.
Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat:"În această ultimă zi de campanie am decis să venim cu un apel comun, consolidat către toți cetățenii Republicii Moldova. Este un apel pozitiv, care invită la o participare activă a cetățenilor, să asigurăm o prezență reprezentativă și pe această cale să demonstrăm că poporul este activ și este în stare să-și decidă propria soartă".
Marian Lupu a menționat că prin acest referendum se urmărește realizarea a două obiective majore. "Realizăm o sarcină nu doar constituțională dar și morală față de cetățeni, reoferindu-le posibilitatea să decidă alegerea șefului statului", a afirmat liderul PDM.
Totodată, potrivit lui Marian Lupu, "pe această cale urmează să fie create mecanismele, care vor garanta că această situație de criză politică nu se va mai repeta". Lupu a amintit, în context, că, din anul 2000, când a fost stabilită actuala modalitate de alegere a șefului statului, au avut loc 8 încercări de a alege a președintelui în Parlament, dintre care 6 au picat, generând crize politice profunde.
"Reiterez apelul către toți cetățenii: pe 5 septembrie să venim cu toții la referendum și să readucem stabilitatea politică, care să permită tuturor să se ocupe de soluționarea problemelor stringente ale Republicii Moldova", a conchis Marian Lupu.

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33