Nume
Parola
Vizualizări: 2511
„Mediul este marele câştigător al concursului „Deşeurile – o lacrimă a Terrei”, afirmă Grupul de Iniţiativă al Băncii Mondiale „Glasul Tinerilor” într-o broşură editată la Chişinău
Chişinău, 19 August 2009 — Grupul de Iniţiativă al Băncii Mondiale „Glasul Tinerilor” prezintă, într-o broşură produsă de „URMA ta”, rezultatele concursului intitulat „Deşeurile – o lacrimă a Terrei”.

„Banca Mondială este încântată să susţină iniţiativa Grupului „Glasul Tinerilor”, intitulată „Deşeurile – o lacrimă a Terrei", afirmă în prefaţa broşurii Directorul Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, Melanie Marlett. „Asemenea iniţiative pun în lumină nu doar rolul tinerilor în protecţia mediului şi în adoptarea unor comportamente responsabile faţă de mediu, dar, mult mai important, urmăresc angajarea fiecărui tânăr şi a tuturor tinerilor din fiecare colţ al Moldovei într-un proces de conştientizare şi de acţiune în favoarea mediului în familie, în şcoală, în comunitate”.

În mai 2009, Grupul de Iniţiativă „Glasul Tinerilor” a lansat concursul „Deşeurile – o lacrimă a Terrei”, care a urmărit sporirea gradului de sensibilizare a adolescenţilor şi tinerilor privind provocările ecologice ce se află în faţa Moldovei. Participanţii la concurs au pregătit independent lucrări în domeniul picturii şi literaturii – desene, poezii, eseuri. Cele mai bune lucrări, selectate de juriu, sunt publicate în această broşură.

Astfel, pentru cele mai bune desene în cadrul concursului „Deşeurile – o lacrimă a Terrei”, pe locul 1 a s-a clasat Cristina Sandrovschi,18 ani, satul Costești, raionul Ialoveni; locul 2 – Cristina Luca, 17 ani, satul Costești, raionul Ialoveni, şi Andrei Bivol, 20 de ani, Chişinău; locul 3 – Elena Sava, 14 ani, satul Costești, raionul Ialoveni. Cele mai bune poezii au fost desemnate cele semnate de Iraida Bugaescu, 21 ani, satul Gangura, raionul Ialoveni – locul 1; Alexandrina Ciorchină, 14 ani, Chişinău – locul 2; Eugeniu Dedov, 18 ani, satul Costești, raionul Ialoveni. La categoria eseuri, pe locul 1 s-a plasat Alexandrina Ciorchină, 14 ani, Chişinău; locul 2 - Argentina Sacară, 16 ani, satul Chişcăreni, raionul Sângerei; locul 3 - Viorica Burlodean, 20 de ani, satul Caracui, raionul Hânceşti.

Broşura conţine, alături de desenele, eseurile şi poeziile câştigătoare în concurs, şi un Ghid al Bunelor Comportări Prietenoase Mediului: la domiciliu, la serviciu, în natură.

Pagina Web a Grupului „Glasul Tinerilor” http://youthvoicegroup.wordpress.com/

Broşura „Deşeurile – o lacrimă a Terrei” poate fi descărcată de la adresa http://youthvoicegroup.files.wordpress.com/2009/08/brosuraeco.pdf