Nume
Parola
Vizualizări: 1627
A L O C U Ţ I U N E A lui Vladimir VORONIN, la Summitul Şefilor de Stat din Europa Centrală (19 iunie 2009, Novi Sad, Serbia)
19 Iunie 2009 — Stimaţi Şefi de Stat, Doamnelor şi Domnilor, Onorată Asistenţă, În primul rînd, doresc să-i salut pe toţi cei prezenţi astăzi aici, la Summitul Şefilor de Stat din Europa Centrală, eveniment care s-a constituit deja într-o tradiţie şi într-un model util de promovare a dialogului în diferite domenii de interes comun între statele din regiune. Graţie organizatorilor şi personal Preşedintelui Boris Tadić, formatul discuţiilor noastre de azi, stimaţi colegi, predispune spre un schimb de opinii şi reflecţii sincere şi deschise. Dat fiind că în Europa se resimt tot mai pronunţat divergenţele interne, existînd, totodată, şi o serie de conflicte nesoluţionate, subiectul pe care îl analizăm astăzi se prezintă şi mai complex. Şi mai grav este faptul că, tot mai des, în relaţiile dintre noi ne ciocnim de problema conştientizării şi perceperii neuniforme a realităţilor. Ne confruntăm cu probleme care, după logica elementară, nici nu ar trebui să apară ca dominante ale relaţiilor noastre. Devin actuale, chiar dacă create deseori artificial, chestiuni ce păreau deja soluţionate demult: istoria, frontierele, denumirea statelor, limbilor şi a popoarelor. Toate aceste discuţii care, în mod normal, ar trebui să fie subiectul conferinţelor ştiinţifice, au început, din considerente regretabile, să domine nu numai agenda politicii interne, dar, ceea ce e şi mai grav, şi a celei externe a mai multor state din Europa. Menţionez acest lucru nu doar de aceea că Moldova, recent, s-a confruntat cu asemenea neînţelegeri, continuînd să resimtă şi în prezent consecinţele lor, dar şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii schimbării în principiu a abordării problemelor cu care ne ciocnim astăzi. Mă refer la o abordare deschisă şi onestă a realităţilor lumii de azi. Pe cît de sinceri şi coerenţi sîntem în soluţionarea problemelor despre care discutăm ani de zile? De exemplu, problema migraţiei, vizelor, traficului de fiinţe umane? Nu abordăm noi oare prea formal aceste subiecte, semnînd declaraţii şi convenţii? Nu este oare o necesitate vitală de a lua în consideraţie atît realităţile, cît şi interesele partenerului cu care cooperăm? Nu a venit timpul să discutăm deschis despre importanţa crucială a asigurării unui progres concret, vizibil, pe care să-l resimtă cetăţenii ţărilor noastre? Pentru că, de fapt, asta se aşteaptă de la noi - progres şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă oamenii din ţările noastre. Sîntem ferm convinşi că, în situaţia de astăzi, este absolut necesară mişcarea constantă şi dinamică spre simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor. Fără mobilitate reală sînt greu de imaginat contactele intense şi productive dintre oamenii noştri. Da, astăzi există dispoziţia şi tentaţia de a întreprinde mai multe măsuri protecţioniste atît în domeniul vizelor, cît şi în cel economic. Credem, însă, că aceşti paşi nu constituie o soluţie de perspectivă. Noi propunem ca experţii noştri să examineze acele măsuri reale şi pragmatice pe care ar trebui să le întreprindem la nivel naţional, dar şi în comun, care să le asigure cetăţenilor noştri condiţii de natură să simplifice stabilirea contactelor de afaceri şi dezvoltarea relaţiilor comercial-economice. Este foarte important să nu admitem preluarea funcţiilor statului în această privinţă de către diferite structuri criminale organizate. Acolo unde nu vom reuşi noi să intervenim, imediat vor apărea aşa-numiţii „experţi” de altă natură, care, indiferent de vize, cetăţenie şi restricţii, vor presta servicii care au puţin comun cu interesele popoarelor noastre. În acest context, propunem intensificarea cooperării între ministerele de interne ale statelor noastre, în mod special pe componenta de analiză a fenomenelor care periclitează interesele statelor noastre, inclusiv ale comunităţii de afaceri. Înaintăm aceste propuneri concrete deoarece, de rînd cu măsurile anticriză întreprinse în domeniul economic, este important să valorificăm potenţialul colaborării regionale, care ne ajută să ne apropiem de Uniunea Europeană în spiritul cooperării, fără de care aderarea la Uniunea Europeană nu va fi posibilă. Sperăm că, în curînd, vom iniţia negocierile cu Uniunea Europeană asupra noului Acord de Asociere, care va include obiectivul accelerării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, atît pe dimensiunea politică, cît şi pe cea economică, inclusiv prin crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi multilateral. Republica Moldova a participat activ la măsurile întreprinse de Comunitatea Energetică, iar prin decizia Consiliului Uniunii Europene a fost aprobată lansarea negocierilor privind aderarea ţării noastre la Comunitatea Energetică cu statut de membru cu drepturi depline. Obţinerea acestui statut va permite integrarea Republicii Moldova în piaţa energetică regională şi va spori semnificativ gradul de securitate energetică a ţării. Vorbind despre provocări, nu pot să nu menţionez importanţa corelării proceselor legate de extinderea Uniunii Europene cu iniţiativele şi activităţile ce se desfăşoară pe plan regional în cadrul Europei. Astăzi, avem un şir de aranjamente regionale care contribuie în mod direct la identificarea soluţiilor pentru acele probleme, care preocupă întregul spaţiu european. Unele din ele au drept obiectiv oferirea de răspunsuri nemijlocit la chestiunea pe care o discutăm astăzi. Interesul profund al Republicii Moldova şi implicarea ei activă în procesele de cooperare regională au plasat ţara mea într-o situaţie deosebită, ea exercitînd, pe parcursul anilor 2008-2009, concomitent, cinci preşedinţii regionale: la Iniţiativa Central-Europeană, la Reţeaua de Sănătate din Europa de Sud-Est, la Centrul de Cooperare în domeniul Securităţii – RACVIAC, la CEFTA şi la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est. În acest context, la Chişinău, au fost organizate peste 40 de evenimente politice şi sectoriale, în cadrul lor fiind semnate şi adoptate multiple documente pe toate dimensiunile de interes comun. Este foarte important să utilizăm cît mai eficient aceste mecanisme. În final, doresc să menţionez că, indiferent de aspectele pe care le capătă procesul de extindere a Uniunii Europene, aspecte legate de evoluţiile interne din cadrul Uniunii Europene, Republica Moldova îşi va continua eforturile de integrare europeană, utilizînd toate mecanismele ce pot contribui în mod real la realizarea acestui obiectiv. Aducem sincere mulţumiri şi felicitări gazdei noastre, Republica Serbia, pentru organizarea excelentă a evenimentului, într-o localitate ce face parte din patrimoniului cultural şi istoric al ţării şi al Europei. Va mulţumesc.