Vizualizări: 3514
Dumitru Diacov: „Ar fi bine ca comuniştii să accepte candidatul opoziţiei la funcţia de preşedinte al ţării”
Chisinau, 21 Mai 2009 — Înaintarea de către opoziţie a unei candidaturi la funcţia de preşedinte a ţării şi votarea acesteia de către majoritatea parlamentară comunistă este de natură să pună capăt crizei politice din Republica Moldova, a declarat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, într-o conferinţă de presă.
„Doar circa 30 la sută din alegători au votat cu PCRM la parlamentarele trecute, ceea ce oferă opoziţiei dreptul moral a propune propriul candidat la funcţia de şef al statului, care, pentru a întruni asentimentul tuturor părţilor implicate, trebuie să provină din mediul neînregimentat politic. Exemple unor asemenea ecuaţii politice avem în multe ţări ale lumii, precum, bunăoară, în Italia, unde preşedintele ţării este comunist, iar guvernul – de dreapta”, a menţionat Dumitru Diacov.
Liderul PDM a menţionat faptul că situaţia social-economică din ţară degradează alarmant pe fondul recesiunii mondiale, iar debandada politică o agravează şi mai mult. Deocamdată, a spus Dumitru Diacov, guvernarea nu a întreprins nicio acţiune concretă pentru a iniţia un dialog constructiv cu opoziţia, care să detensioneze situaţia. Preşedintele Voronin abia zilele trecute a recunoscut că Republica Moldova este afectată de criza mondială, pentru care, în acelaşi timp, se încearcă a da vina pe opoziţie. Lipsa dialogului politic, în mare parte, este o consecinţă a insistenţelor forţelor politice, de stînga şi de dreapta, de a bate în comun pe perioada electorală în Partidul Democrat din Moldova, despre aceste pericole PDM avertizînd în repetate rînduri opinia publică şi clasa politică naţională.
Situaţia politică de astăzi este complet diferită de cea din 2005, deoarece PCRM nu şi-a onorat obligaţiunile asumate atunci. Din această cauză, partidul de guvernămînt, dacă, în numele intereselor naţionale, doreşte cu adevărat găsirea unui compromis, are astăzi o misiune extrem de dificilă – de a demonstra partidelor politice de opoziţie că este capabil să-şi onoreze cuvîntul dat şi obligaţiunile asumate, a mai declarat Dumitru Diacov, specificînd că, dacă nu se va reuşi alegerea şefului statului, PDM va participa în mod obligatoriu la eventualele alegeri parlamentare anticipate.
Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33