Nume
Parola
Vizualizări: 3409
Celebrarea Zilei Europei în Republica Moldova
Chisinau, 4 Mai 2009 — În perioada 4-10 mai 2009 Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în cooperare cu Delegaţia Comisiei Europene de la Chişinău cu sprijinul partenerilor internaţionali (PNUD Moldova, Fundaţia EURASIA, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), organizează o serie de evenimente dedicate celebrării Zilei Europei în Republica Moldova sub genericul „Integrare prin Comunicare”. În perioada 4-8 mai vor fi organizate dezbateri la tema „Relaţiile RM-UE” în mai multe licee şi universităţi şi acţiuni ale Centrelor Interactive Europene Pro-Europa. La 8 mai în parcul „Valea Trandafirilor” începînd cu ora 14.00 se va desfăşura cursa de alergări cu participarea tinerilor de la şcolile şi liceele din mun. Chişinău. Evenimentul va fi organizat cu Agenţia Sportului. Pe data de 9 mai la ora 14.00 în cadrul Centrului Republican pentru Copii şi Tineret va avea loc premierea elevilor învingători ai concursului de desen cu genericul „Mesaj pentru Europa”. Pe marginea evenimentului, va fi organizat un concert de muzică camerală interpretat de tineri din cadrul Centrului. De asemenea, va fi organizată Expoziţia lucrărilor de artizanat „Europa la noi acasă”. Săptămîna Europeană va culmina cu un Concert în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet care va reuni artişti moldoveni ce au reprezentat ţara noastră la concursul european „Eurovision” - Natalia Barbu, Geta Burlacu, Zdob şi Zdub. De asemenea, vor evolua Sun Stroke Project, Olia Tira, Alexa şi Snails. Concertul va avea loc pe data de 10 mai 2009, începînd cu ora 19.00 şi este organizat în cooperare cu Delegaţia Comisiei Europene de la Chişinău. Data de 9 mai a fost declarată ca Zi a Europei la Consiliul European de la Milano din 1985, luînd în consideraţie Declaraţia din 9 mai 1950 prin care Robert Schuman, Ministrul de externe al Franţei a propus Germaniei, dar şi altor state europene să pună temelia construcţiei unei Europe unite. ### Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul