Vizualizări: 3549
Aspecte consulare în vizorul statelor participante la SEECP
24 Aprilie 2009 — Astăzi, 24 aprilie 2009, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a avut loc Reuniunea Şefilor Serviciilor Consulare ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP), în contextul Preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Moldova la SEECP.
Luînd în consideraţie importanţa procesului de cooperare în Europa de Sud-est şi a domeniilor prioritare de activitate în cadrul SEECP, reuniunea de la Chişinău s-a concentrat pe lansarea procesului de dialog şi cooperare în domeniul facilitării regimului de vize pentru cetăţenii din statele participante la SEECP. Abordarea subiectului vizat a relevat necesitatea identificării principiilor şi mecanismelor menite să contribuie la facilitarea regimului de vize pentru cetăţenii din statele participante la SEECP şi dezvoltării sistematice a dialogului dintre statele regiunii privind simplificarea regimului de vize în spaţiul Sud-est European.
În cadrul reuniunii, reprezentanţii statelor SEECP au apreciat înalt lansarea dialogului privind facilitarea regimului de vize de către Preşedinţia în exerciţiu a SEECP. Participanţii la reuniune au prezentat propuneri concrete asupra modalităţilor de facilitare a obţinerii vizelor în raport cu legislaţia naţională a fiecărui stat-membru al SEECP. De asemenea, între Şefii Serviciilor Consulare SEECP au avut loc întrevederi bilaterale, în cadrul cărora au fost discutate şi convenite o serie de chestiuni actuale pentru statele SEECP în domeniul dat.
La Reuniunea Şefilor Serviciilor Consulare ai statelor participante la SEECP au participat reprezentanţii Secretariatului Consiliului Regional de Cooperare şi ai Centrului Regional MARRI.
Notă. Statele SEECP: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Grecia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33