Nume
Parola
Vizualizări: 3137
Să oprim vînzarea ţării!
Chisinau, 24 Martie 2009 — Anunţarea, la 20 martie, a iniţiativei PSDM cu privire la darea în arendă a Transnistriei pentru 30 de ani Federaţiei Ruse demonstrează că liderii acestui partid tratează cu dispreţ atît suveranitatea Republicii Moldova, precum şi soarta cetăţenilor Republicii Moldova din stînga Nistrului. În pofida faptului că ei încearcă să se erijeze, alături de cei din PCRM, în deţinători-monopolişti ai patriotismului autohton, de dragul imaginarului succes electoral ei sînt gata să scoată la mezat însăşi perspectiva existenţei statului Republica Moldova. Spre regret, ei nu sînt originali în acest sens, deoarece clasa politică din Republica Moldova fie se lasă cu plăcere coruptă de clanurile din Transnistria, fie demonstrează o incompetenţă crasă în ceea ce priveşte soluţionarea problemei transnistrene. În această ordine de idei, salut pasul curajos al doamnei Loreta Handrabura, care a venit în PSDM atunci cînd valorile social-democrate şi nu ambiţiile personale ale pretinşilor lideri stăteau la baza activităţii PSDM. Ţinînd cont de faptul că opt ani de guvernare comunistă s-au încununat cu un eşec lamentabil în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistrean (întrevederea de mîine a lui Vladimir Voronin cu Igor Smirnov numai va confirma această concluzie evidentă), nu putem exclude că tandemul Braghiş-Muşuc este folosit de Vladimir Voronin pentru a anunţa această idee antistatală şi de a testa, pe această cale, reacţia societăţii moldoveneşti. În legătură cu aceasta, propun ca CEC-ul să examineze posibilitatea de a retrage PSDM din cursa electorală. Mă adresez foştilor mei colegi din PSDM, care încă nu au plecat din această formaţiune, să urmeze exemplul doamnei Loreta Handrabura şi să plece din acest partid pseudo-social-democrat, devenit un S.R.L. a doi acţionari – Eduard Muşuc şi Dumitru Braghiş. Vicepreşedintele PDM, Oazu Nantoi