Vizualizări: 463
Primarii Moldovei - actori cheie în procesul de integrare europeană a țării
Chișinău, 17 Decembrie 2024 — Săptămâna trecută, programul „Comunitatea Mea” al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a organizat două ateliere regionale dedicate sprijinului oferit de Uniunea Europeană (UE) pentru dezvoltarea locală a Republicii Moldova. Aceste evenimente au reunit primarii din cele 127 de comunități partenere ale programului, subliniind importanța procesului de integrare europeană și beneficiile concrete pe care acesta le poate aduce la nivel local.
Atelierele au fost concepute pentru a informa autoritățile publice locale despre oportunitățile existente de atragere a fondurilor europene, dar și despre comunicarea cu cetățenii pe subiectul integrării europene.
Primarii și primarele participante au beneficiat de informații practice despre platformele de finanțare europene, cum ar fi Interreg și Instrumentul pentru Asistență de Pre-Aderare (IPA). În acest context, Máté CSICSAI, Adjunctul Ambasadorului UE în Republica Moldova, a menționat că “unul dintre pachetele anunțate este planul de dezvoltare destinat sprijinirii integrării Republicii Moldova în UE. Acest plan include atât activități legate de politici și investiții, cât și acțiuni axate pe dezvoltarea locală […]. Lucrăm la operaționalizarea acestor activități prin intermediul fondurilor deja disponibile, de care veți putea beneficia în curând”. De asemenea, în cadrul evenimentelor au fost prezentate studii de caz relevante, care au ilustrat cum proiectele finanțate de UE pot răspunde nevoilor locale și pot contribui la dezvoltarea comunităților.
Un alt subiect important abordat în cadrul atelierelor a fost îmbunătățirea comunicării publice despre valorile fundamentale ale UE, pentru a sprijini liderii locali să comunice pe acest subiect într-un mod clar și accesibil cetățenilor, consolidând astfel sprijinul public pentru procesul de aderare. Sesiunile interactive le-au oferit primarilor oportunitatea de a explora tehnici de comunicare eficiente, menite să combată dezinformarea anti-UE și să adapteze mesajele la nevoile specifice ale comunităților lor.
Șefa Direcției Afaceri Europene din cadrul Biroului pentru Integrare Europeană al Cancelariei de Stat, Rodica JEREGHI, a menționat că „de primari depinde foarte mult cum cetățenii vor percepe acest proces complex de schimbare pe care l-am pornit în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană”.
Rolul primarilor în procesele de schimbare și dezvoltare locală a fost subliniat și de domnul Ali Ezzatyar, Directorul interimar al agenției USAID în Moldova, care a afirmat că „mecanismul care pune lucrurile în mișcare în comunități” sunt anume primarii. „Experiența activităților noastre ne-a demonstrat că primarii sunt cei care generează schimbarea reală în această țară, iar nivelul de încredere al populației în primari joacă un rol esențial.”
Astfel, prin programul său, USAID sprijină autoritățile publice locale să aducă integrarea europeană mai aproape de cetățeni și să răspundă mai eficient nevoilor acestora. Atelierele organizate reprezintă prima etapă în pregătirea autorităților locale pentru a deveni actori activi în procesul de integrare europeană, valorificând oportunitățile de accesare a fondurilor europene și îmbunătățind serviciile oferite cetățenilor.
________________________________________
Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 127 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale. Pentru mai multe informații despre programul „Comunitatea Mea” și activitățile sale, vizitați pagina de Facebook @Programul Comunitatea Mea.

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2297
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33