Vizualizări: 1415
Până la finalul anului peste 4500 de locuitori din orașul Călărași și satul Nișcani vor aveaacces îmbunătățit la sistemul de canalizare
11 Aprilie 2024 — Au fost reluate lucrările de extindere a capacității Stației de epurare a apelor uzate din orașul Călărași. Astfel, Peste 4500 de locuitori din orașul Călărași și satul Nișcani vor avea, până la finalul acestui an, acces îmbunătățit la sistemul de canalizare. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea nivelului de trai în localităţile raioanelor Călăraşi şi Străşeni prin asigurarea accesului populaţiei la sistemele centralizate de canalizare", implementat de ADR Centru.
În timpul vizitei în teren, organizate miercuri, 10 aprilie 2024, au fost examinate lucrările ce țin de extinderea stației de epurare din Călărași. Operatorul economic a informat participanții la ședință că în viitorul apropiat, urmează achiziționarea și montarea utilajului pentru stația extinsă.
Amintim că, în vara anului 2023, au fost recepționate lucrările de construcție a rețelei de canalizare pe trei străzi importante din orașul Călărași, fapt ce a permis acces liber pentru conectarea și utilizarea serviciului de evacuare a apelor uzate centralizat pentru circa 60 de gospodării. Totodată, la sfârșitul anului 2023, au fost finalizate lucrările de construcție și dotare a două stații de pompare a apelor uzate, peste 3 km de rețea de canalizare gravitațională și aproape 1,5 km de rețea de canalizare sub presiune, pentru beneficiarii din Nișcani.
Investiția în infrastructura de canalizare, în valoare de peste 34 milioane de lei, este acoperită din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțată de Consiliul raional Călărași. Acest proiect se pliază perfect pe prioritatea numărul unu a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale privind asigurarea localităților cu sisteme de canalizare și susținerea regionalizării serviciilor de Apă - Canal.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2284
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33