Vizualizări: 1579
Magistrala care va aduce apa potabilă în casele locuitorilor din Voinescu și Mingir este în plină construcție
20 Octombrie 2023 — Vineri, 20.10.2023, echipa ADR Centru a întreprins o vizită de monitorizare a lucrărilor ce prevăd construcția Apeductului magistral Sărata Răzeși - Voinescu - Mingir din raionul Hîncești.
În teren, echipa ADR Centru a discutat cu dirigintele de șantier, reprezentant al antreprenorului selectat pentru executarea proiectului, și au fost inspectate lucrările de construcție a apeductului magistral, care se desfășoară la moment în localitatea Voinescu. Aici, au fost deja construiți circa 6 km de rețea de alimentare cu apă cu diamentrul țevii de 140 mm.
Proiectul este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), și prevede construcția a 12 km de rețele de apeduct magistral, 2 castele de apă potabilă și 2 stații de dezinfectare a apei pentru localitățile Voinescu și Mingir. Valoarea totală, conform contractului de finanțare este de 18 326 836.44 lei, iar lucrările de construcție se vor finaliza către toamna anului 2025.
În urma atingerii indicatorilor prevăzuți în cererea de finanțare, peste 7300 locuitori din cele două sate vor avea acces îmbunătățit la serviciul de aprovizionare cu apă potabilă de calitate.
Magistrala nou construită va fi conectată la sursa de alimentare cu apă din apeductul magistral Leova - Iargara prin aducțiunea Leova - Tomai, cunoscut pentru performanța sa în captarea, tratarea și transportarea apei potabile din râul Prut.
Asigurarea locuitorilor din regiune cu sursă sigură de apă potabilă este una dintre prioritățile Agenției de Dezvoltare Regională Centru.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2284
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33