Nume
Parola
Vizualizări: 1273
CALM a avut o întrevedere cu o delegație din statul american Carolina de Nord!
13 Octombrie 2023 — La 11 octombrie 2023 CALM a avut o întrevedere cu o delegație din Carolina de Nord în cadrul vizitei oficiale a reprezentanților acestui stat în Republica Moldova.

Întrevederea s-a axat pe necesitățile și coooperarea în domeniul consolidării capacităților APL. Colegii din SUA reprezintă Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill – o instituție educațională care, printre altele, se ocupă nemijlocit de instruirea și consolidarea capacităților funcționarilor publici din acest stat. Reprezentanții delegației americane au o experiență foarte bogată în domeniu, iar scopul vizitei a fost evaluarea posibilităților de cooperare cu instituțiile educaționale și de specialitate din R. Moldova în vederea consolidării capacităților funcționarilor și aleșilor din APL și APC. În aceasta privință oaspeții noștri au fost foarte interesați să afle opinia și viziunile CALM asupra acestui subiect privind instruirile și trainingurile pentru APL, inclusiv activitățile practice întreprinse de CALM pe aceasta filieră. Colegii din SUA au fost surprinși de activitatea amplă efectuată de CALM în domeniu. Reprezentanții CALM i-au informat despre crearea serviciilor CALM în diverse domenii, despre crearea Centrului de educație, asistență și instruire CEAI, despre schimbarea accentelor pe sesiuni de informare online pe timpul pandemiei și despre planurile de viitor. De asemenea, colegii au fost informați privind reducerea esențială a finanțării din partea partenerilor internaționali, inclusiv pentru APL, în rezultatul pandemiei și a altor crize. Reprezentanții CALM vorbit și despre tematicile instruirilor organizate de CALM pe aspectele foarte practice, pe subiecte în contextul reformelor (legislație, politici, regulamente, metodologii, ghiduri, etc.) și alte aspecte din activitatea administrației publice. În toate aceste domenii, CALM este, practic, unică organizație din țară, alături de instituțiile APC, care poate asigura asemenea tipuri de instruiri.

Părțile au convenit asupra:

1. Studierea de către partea americană a spectrului larg de posibilități, inclusiv identificarea surselor financiare pentru cooperarea multidimensională la capitolul instruiri, inclusiv în contextul alegerilor locale și necesităților de instruire a noilor aleși;
2. Identificarea partenerilor pentru asemenea instruiri –CALM, instituțiile APC, Academia de Administrare publică;
3. Identificarea modalităților de instruire în contextul de pre-aderare a R. Moldova la UE (domeniu în care SUA au susținut mai multe țări candidate – foste și actuale) inclusiv pe domeniile și responsabilitățile APL, legislația europeană, Acquis Comunitar, sporirea gradului de atragere a fondurilor și implementarea proiectelor, etc.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă