Vizualizări: 2881
Comunicat de presă. PLDM a participat la reuniunea comunităţilor basarabene de la Roma
Chişinău, 9 Martie 2009 — În zilele de 7-8 martie, la Roma, Italia, s-a desfăşurat primul congres al Asociatiei Comunitatilor Unite ale Moldovei, la care au fost prezenţi liderii comunităţilor de moldoveni din 12 ţări.
La for a participat vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Iulian Fruntaşu, care a făcut o trecere în revistă a acţiunilor partidului, îndreptate spre susţinerea cetăţenilor moldoveni din afara ţării în dorinţa lor de a-şi exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor din 5 aprilie 2005.
Iulian Fruntaşu s-a referit la toate iniţiativele PLDM în acest sens, remarcînd în mod special cele două mitinguri de protest faţă de refuzul autorităţilor comuniste de a crea condiţii pentru asigurarea dreptului la vot al concetăţenilor noştri, organizate la 8 şi 22 februarie 2009. De asemenea, vicepreşedintele partidului a informat participanţii la congres despre faptul că liberal democraţii au reclamat la CEDO încălcarea de către autorităţile Republicii Moldova a dreptului electoral garantat de Articolul 3 al Primului Protocol Adiţional la Convenţia Europeană, iar Înalta Curte a pus pe rol cererea PLDM.
Fruntaşu a mai atras atenţia forului asupra altor iniţiative ale PLDM, cum ar fi alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot direct şi general, semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră etc. „PLDM a pledat constant pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor moldoveni, cum ar fi dreptul la libera circulaţie, la libertatea de expresie şi asociere, dreptul la informaţie, dreptul la vot, indiferent de locul aflării conaţionalilor noştri. Chiar dacă sunteţi departe de ţară, voi rămîneţi cetăţenii ei şi trebuie să vă bucuraţi de toate drepturile. Vom continua şi mai departe să fim alături de oameni, de nevoile şi aşteptările lor”, a spus Fruntaşu.
Liderii comunităţilor de moldoveni au declarat că vor adopta un manifest către autorităţile Republicii Moldova, în care vor cere respectarea dreptului lor electoral. Vicepreşedintele PLDM s-a întîlnit şi cu liderii comunitaţii basarabenilor din Italia.
La invitaţia Asociaţiei socio-culturale a moldovenilor „Baştina”, din Italia, Călin Vieru, membru al PLDM, a avut o întrevedere cu basarabenii din oraşul Padova. Vieru i-a informat despre toate demersurile PLDM, la nivel naţional şi internaţional, pentru asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor moldoveni din străinătate. El i-a îndemnat pe conaţionalii noştri să-şi contacteze rudele rămase acasă şi să le transmită mesajul de a participa la alegeri şi a vota împotriva comuniştilor. „Pentru a construi o ţară în care să vreţi şi să vă puteţi întoarce, e nevoie să dăm start reformelor democratice, să dăm verde pentru Moldova”, a spus Călin Vieru.
Serviciul de presă al PLDM
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33