Nume
Parola
Vizualizări: 1846
Membrii Comitetului director local al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași", finanțat de Uniunea Europeană, s-au întrunit în ședința finală
27 Martie 2023 — Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași", reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" și ai Departamentului de construcții al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) s-au întrunit în cadrul ședinței finale. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Primăriei orașului Călărași.

În debutul ședinței, gazda evenimentului a ținut să puncteze beneficiile aduse locuitorilor din Călărași odată cu implementarea activităților prevăzute în proiect.

Totodată, managerul local de proiect a informat participanții la ședință cu privire la rezultatele obținute ca urmare a implementării proiectului, activitățile planificate și realizate, cifrele finale a indicatorilor proiectului, dar și lecțiile învățate de pe urma gestionării provocările apărute pe parcurs.

În cadrul acestei ultime ședințe, reprezentanții ADR Centru au informat despre procedura de recepție finală a lucrărilor care urmează să fie organizată în curînd. Totodată, ADR Centru a transmis bunurile formate în cadrul proiectului investițional în proprietatea publică a beneficiarului final.

Participanții la întrunire au discutat cu privire la măsurile de asigurare a durabilității investițiilor - elaborarea, aprobarea și implementarea planurilor de dezvoltare durabilă, garanțiile de bună execuție- ce vin în sarcina APL Călărași pentru a garanta viabilitatea lucrărilor executate în beneficiul locuitorilor orașului. Astfel, specialiștii ADR Centru, vor asigura monitoriza asigurării durabilității investițiilor în decurs de cinci ani din momentul semnării actelor de transmitere ce atestă costul investițional al bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate în cadrul proiectului executat cu susținerea Uniunii Europene.

Grație acestui proiect, la Călărași au fost reabilitate și extinse rețelele de apeduct, 15,9 km și canalizare, 4,9 km. Prin cele 875 de branșări noi la apa potabilă, și 234 racordări noi la sistemul de canalizare, 14000 de locuitori ai orașului au parte de servicii publice îmbunătățite.

Totodată, cu sprijinul Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Î.M. „Gospodăria comunal locativă Călărași" a beneficiat de un suport financiar în valoare de circa 30.000 euro, care include: un laborator dotat cu echipament pentru monitorizarea calității apei, echipament pentru detectarea scurgerilor de apă, personal dotat cu îmbrăcăminte și echipamente de protecție. Specialiștii ÎM au fost instruiți cum să gestioneze diverse aspecte legate de managementul calității, planificarea afacerii, relații cu clienții și extinderea în continuare a serviciilor către comunele învecinate.

Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași" este de cca 1,5 mil. euro, dintre care cca 1,4 mil. euro - oferiți cu titlu nerambursabil de Uniunea Europeană, și circa 174 mii euro - contribuția Primăriei or. Călărași.

Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași" a fost finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Centru și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

Detalii: www.adrcentru.md