Vizualizări: 4796
Inaugurarea unei clase de studii pentru tinerii NEET la Penitenciarul nr.4 – Cricova
Cricova, 20 Noiembrie 2022 — O sală de studii dotată cu computere pentru instruirea tinerilor aflați în detenție fost inaugurată în incinta Penitenciarului nr.4 de la Cricova.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, evenimentul a avut loc în prezența Secretarei de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a Directoarei adjuncte a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Liuba Jignea-Suveică, și a reprezentanților partenerilor care au susținut acest proiect: Fundația Est-Europeană, DVV International Moldova și Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”.
VIDEO >>> https://youtu.be/WqDPkjuN52g
Noua clasă de studii este dotată cu nouă calculatoare și are obiectivul de a crește șansele de reintegrare a deținuților NEET, care își vor dezvolta abilități digitale primare ceea ce le va permite să acceseze programe educaționale în penitenciar, să valideze aceste competențe, dar și să-și continue studiile la următoarele trepte ulterior.
Clasa dotată cu calculatoare a fost amenajată cu suportul Asocieției „Inițiativa Pozitivă” în cadrul proiectului „Incluziunea tinerilor și tinerelor NEET din cele mai vulnerabile categorii, și anume aflați în conflict cu legea”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. De asemenea, AFEW International și DVV International Moldova au oferit finanțare și sprijin în timpul etapei de implementare a proiectului care vizează educarea tinerilor NEET.
Proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)” este finanțat de Uniunea Europeană și Suedia. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria.
Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene, al Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare și al Agenției pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, ale Uniunii Europene și/sau al Suediei.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2282
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33