Vizualizări: 2149
Comisia Europeană contribuie la reabilitarea terenurilor de stepă din Republica Moldova
Chişinău, 5 Martie 2009 — Experţii europeni în agricultura aplică tehnologii avansate în restabilirea şi conservarea ecosistemului de stepă din raionul Cahul.
La 3 martie curent, în localitatea Tartaul de Salcie, raionul Cahul a avut loc însămânţarea terenului degradat de păşune cu seminţe native de plante colectate în ariile naturale de stepă.
Acţiunea a fost desfăşurată în aria demonstrativă din localitate, fiind parte a proiectului „Utilizarea durabilă şi integrată a terenurilor de stepă din Eurasia” al Comisiei Europene în Republica Moldova şi are drept scop reabilitarea terenurilor de stepă degradate.
Însămânţarea terenurilor s-a desfăşurat conform metodologiei elaborate în cadrul proiectului, cu participarea expertului olandez Jelmer Buijs, specialist în agricultura. Lotul experimental a fost însămânţat cu păiuş, negară, boboase şi amestecurile acestora. „Metoda respectivă de reabilitare a pajiştilor este non-costisitoare”, a declarat Marcela Vatamaniuc, coodonatoarea proiectului. “Aceste plante sunt rezistente la condiţiile aride din această zonă şi se vor adopta uşor datorită faptului că au fost colectate în zona de stepă. De asemenea, au un mare potenţial furajer, ariile devenind rentabile pentru crescători de animale. Totodată prin însămânţarea cu amestecuri de cereale şi plante ierboase de stepă, vom îmbogăţi diversitatea biologică a ariei, vom contribui la îmbogăţirea solului cu substanţe organice şi facilita stoparea eroziunii solului”, a mai adăugat coordonatoarea.
„Scopul nostru este să demonstrăm că zootehnia şi atitudinea grijulie faţă de resursele naturale nu se exlud una pe alta, ci pot fi combinate armonios. În rezultat vom restabili productivitatea pajiştilor şi vom diversifica vegetaţia de stepă din sudul Moldovei.”, a declarat expertul olandez în agricultură Jelmer Buijs.
Terenurile au fost semănate pe parcele, cu seminţe diferite. „Noi am semănat 8 loturi cu seminţe diferite, 4 dintre sunt de control şi vor fi cosite în perioade diferite, după o săptămână, o lună, trei luni şi la sfârşit de an, astfel testînd regimul de păşunat. Ulterior vom vedea care dintre aceste regime este mai rentabil”, explică executorul lucrărilor practice, directorul SRL „Tarsal Agro”, Dumitru Zamfirov.
Metoda de reabilitare a terenurilor degradate poate fi cu uşurinţă reprodusă în alte arii de stepă în toată republica, consideră experţii proiectului. „Toţi doritorii vor putea obţine permisiunea de a colecta seminţele plantelor de pe această arie demonstrativă pentru a însămânţa terenurile proprii. Dorim să demonstrăm o tehnică eficientă de reabilitare a pajiştilor, şi considerăm că în condiţiile economice curente este important ca gospodăriile locale să aibă material furajer pentru animalele lor”, mai adaugă Jelmer Buijs. „Cu această experienţă şi propriile surse vom continua activităţile de reabilitare a terenurilor”, a declarat primarul satului Tartaul de Salcie, Victor Focşa.
Activităţile demonstrative din Tartaul de Salcie au fost lansate în iunie 2008 pentru o oferi fermierilor, utilizatorilor particulari ai terenurilor de stepă soluţii concrete pentru ridicarea productivităţii păşunelor de stepă, aplicarea raţională a agriculturii fără a dăuna biodiversitatea de stepă şi reducerea degradării solurilor şi a vegetaţiei. Rezultatele obţinute vor fi comparate cu practicile agricole existente pentru a evalua rentabilitatea utilizării terenurilor de stepă şi vor fi transmise autorităţilor publice locale din alte regiuni pentru a fi replicate.
De asemenea, o arie demonstrativă funcţionează şi în localitatea Alexsanderfeld, raionul Cahul.
Proiectul „Utilizarea durabilă şi integrată a terenurilor de stepă din Eurasia” a fost lansat de Comisia Europeană în 2007 şi se implementează în Republica Moldova (raionul Cahul), Ucraina (regiunile Odesa şi Lugansc) şi Federaţia Rusă (regiunea Rostov) cu suportul Programului TACIS al Comunităţii Europene. Obiectivul de bază al acestuia este de a contribui la restabilirea, conservarea şi dezvoltarea în context transfrontalier a ecosistemelor de stepă, la managementul lor durabil, ca parte viabilă a sistemului de utilizare a terenurilor. În cadrul proiectului este preconizată elaborarea mecanismelor şi instrumentelor pentru aplicarea unei agriculturi echilibrate, orientate spre reabilitarea resurselor solurilor de stepă şi a zonelor de risc pentru utilizarea terenurilor. În acest proiect sunt implicaţi circa 40 experţi locali şi internaţionali din domeniul agriculturii, ecologiei, turismului, etc.
* * *
Persoana de contact:
Marcela Vatamaniuc, coordonator de proiect
"Utilizarea durabilă si integrată a terenurilor de stepă din Eurasia"
Tel: (+373 22) 22 05 45
Mob: (+373 22) 069272192
E-mail: marcela@mottmac.com.ua
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33