Vizualizări: 2939
15 studenți din Bălți au identificat idei de start-up, cu sprijinul Uniunii Europene
Bălți, 19 Septembrie 2022 — 15 studenți din municipiul Bălți au participat sâmbătă, 17 septembrie 2022, la două ateliere de lucru despre identificarea și dezvoltarea unei idei de start-up, de la ideație la plan de implementare. Găzduite de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), aceste ateliere de lucru fac parte din seria de activități organizate de ADR Nord și partenerii proiectului „Industrii Creative pentru Noile Economii Urbane în Regiunea Dunării” (CINEMA).
În debutul evenimentului, Elena Verenciuc, șefă de secție în cadrul ADR Nord, a subliniat relevanța subiectelor abordate, menționând că astfel de activități interactive sunt un bun prilej pentru a identifica idei de start-up pentru tineri și soluții pentru industriile creative din Regiunea de Dezvoltare Nord.
Primul atelier de lucru, dedicat Design Thinking, a fost susținut de formatoarea Viorica Cerbușca. Împreună cu formatoarea, studenții au identificarea probleme și necesități în procesul de concepere a unei idei de proiect. Totodată, studenții au aflat care sunt instrumentele aplicate pentru identificarea sistematică a problemelor și au fost informați despre tehnicile de interviu.
În cadrul celui de-al doilea atelier de lucru, formatoarea Margarita Ursu le-a prezentat studenților informații utile despre maparea resurselor pentru un start-up și pregătirea pitch. Studenții au fost aflat cum să cartografieze resursele și partenerii, care sunt cele mai eficiente tehnici de vorbit în public, cum să comunice ideea de proiect într-un minut și cum să prezinte afacerea investitorilor.
Atelierele de lucru găzduite de USARB au fost organizate de ADR Nord în cadrul proiectului „Industrii Creative pentru Noile Economii Urbane în Regiunea Dunării” (CINEMA), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020. Proiectul urmărește să îmbunătățească condițiile inovatoare pentru industriile creative, economiile urbane și revitalizarea urbană în regiunea Dunării, să dezvolte capacități și să încurajeze cooperarea tuturor actorilor și părților interesate. În total, 22 de parteneri din șapte țări sunt implicați în implementarea proiectului, printre care ADR Nord și Primăria municipiului Bălți.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33