Nume
Parola
Vizualizări: 2740
A fost semnat contractul care prevede construcția apeductului magistral de interconexiune a rîului Prut prin satul Măcărești, ce va asigura accesul la apă potabilă a 13 localități din raionale Nisporeni și Ungheni
1 Septembrie 2022 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Consiliul Raional Nisporeni și „IZODROMGAZ" SRL au semnat astăzi, 01 septembrie, 2022, contractul de antrepriză în cadrul proiectului „ Îmbunătățirea calității vieții populației rurale prin construcția apeductului de interconexiune a rîului Prut - s. Măcărești cu apă potabilă a 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni".

Acest proiect de dezvoltare este planificat pentru implementare în decurs de 35 de luni și prevede construcția apeductului magistralcu lungimea de 29, 8 km, cu conectare la punctul de traversare „Măcărești" a r.Prut către 13 localități. De asemenea, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de construcție a rețelelor interioare în localitățile Brătuleni și Isăicani pe o lungime de 24,3 km, cît și construcția a 4 stații de pompare, 10 castele și 6 rezervoare de apă.

Cele 13 localități prevăzute în proiect sunt: com.Măcărești, s.Frăsinești, s.Costuleni din raionul Ungheni și com.Boldurești, s.Chilișoaia, s.Băcșeni, com.Brătuleni, s.Cîrnești, com.ValeaTrestieni, s.Isăicani, s.Luminița, s.Selișteni, s.Odobești din raionul Nisporeni.

În urma activităților planificate pentru a fi realizate se urmărește îmbunătățirea accesului locuitorilor la servicii comunale de calitate, înființarea entității cu profil în prestarea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație, fapt ce va duce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și diminuarea incidenței de boli condiționate de accesul la apă.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 59 328 000.00 MDL, dintre care circa 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar restul sumei va reprezenta contribuția aplicantului.

Detalii pe www.adrcentru.md