Vizualizări: 3242
Polonia susține Republica Moldova în dezvoltarea orașelor-poli de creștere după experiența României
Brașov, România, 22 Iulie 2022 — Reprezentanți ai orașelor Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat, precum și ai Agențiilor de Dezvoltare Regională participă în această perioadă la o vizită de studiu în România.
Programul de instruiri în vederea consolidării capacităților la nivel local, regional și central este organizat de Solidarity Fund PL în Moldova împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, pentru a facilita implementarea noilor politici de dezvoltare regională și locală.
Prima destinație conform agendei programului a fost la Primăria municipiului Braşov, unde au fost abordate subiecte comune ce țin de dezvoltarea strategiilor naționale, regionale, județene și locale, precum și de relațiile funcționale între instituțiile care coordonează și implementează aceste documente de politici publice. De asemenea, a avut loc o vizită pe teren la sediul RATBV SA (Rețeaua Auto de Transport Brașov), unde s-a discutat despre facilitățile transportului electric și posibilitatea de a prelua această experiență.
În zilele următoare, delegația din Republica Moldova a vizitat comuna Ciugud și municipiul Blaj, două exemple de localități moderne. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciudug, a prezentat conceptul de SmartVillage, proiect rezultat datorită investițiilor locale atrase. În municipiul Blaj, echipa din cadrul primăriei împreună cu primarul Gheorghe Valentin Rotar, au prezentat proiectele locale de investiții și au organizat o vizită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Palatul Cultural și Câmpia Libertății.
Grație noilor oportunități de colaborare, experiențele împărtășite de primăriile românești vizitate, precum și de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru din România pot deveni proiecte viabile pentru orașele din Republica Moldova.
Această activitate se desfășoară în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Orașelor-Poli de creștere 2021-2027, cu susținerea Proiectului „Suport pentru orașele-poli de creștere”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar al Polish aid.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33