Vizualizări: 2821
Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni se apropie de final
6 Iulie 2022 — Liceul Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni, unde sunt în desfășurare lucrări de eficientizare energetică , proiect regional implementat de ADR Centru cu susținerea financiară a UE, a fost inspectat de către o echipă de specialiști în domeniul construcțiilor.
Astfel, echipa de monitorizare a ADR Centru , însoțită de reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), antreprenorul și responsabilul tehnic, reprezentanții Autorităților Publice Locale, dar și conducerea liceului au inspectat șantierul proiectului în vederea finalizării lucrărilor executate.
În acest context responsabilul tehnic cât și conducerea liceului s-au referit la calitatea și obiecțiile cu privire la lucrările executate.
Ca urmare a inspectării șantierului, s-a constatat că activitățile planificate se apropie de finalizare, iar în scurt timp antreprenorul va pregăti obiectul pentru inițierea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor.
În cadrul proiectului au fost executate:
-renovarea acoperișului cu montarea ulterioară a sistemului fotovoltaic capacitate de 10kw,
- izolarea pereților exteriori a clădirii liceului cât și a planșeelor,
- reabilitarea sistemului de încălzire și ventilare,
- asigurarea cu apă caldă menajeră,
- renovarea blocurilor sanitare interioare,
- modernizarea cantinei instituției,
- lucrări de sistematizare pe vertical și amenajare curții liceului.
- iluminarea exterioară(LED)
- organizarea comunicării pe vertical a persoanelor cu dizabilități.
Valoarea totală a investițiilor în cadrul acestui proiect se ridică la suma de 1,3 milioane Euro, dintre care 1,2 milioane Euro acordați de UE, și 102 000 Euro - contribuție locală. De noile condiții vor beneficia peste 650 de elevi, profesori și angajați auxiliari ai liceului.
Proiectele focusate pe eficientizarea energetică a clădirilor publice, realizate de ADR Centru, vin să sporească condițiile de muncă și de învățămînt pentru beneficiarii din regiune.
Proiectul „Sporirea eficienței energetice a Liceului „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni este finanțat de Uniunea Europeană. Acesta este implementat în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și sprijinit financiar de Guvernul German (BMZ).
#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
Detalii pe www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33