Nume
Parola
Vizualizări: 4228
Asigurarea dreptului de acces la serviciile media audiovizuale a persoanelor cu deficiențe de auz din Republica Moldova
Chișinău, 14 Aprilie 2022 — În perioada 1.01.2021 – 31.01.2022 a fost realizat proiectul „Accesibilitate peste frontiere. Dezvoltarea accesibilității informațiilor pentru persoanele cu dizabilități de auz și dizabilități de vedere”, fiind implementat de către Fundația HumanDoc din Polonia, cu suportul Fondului Internațional Visegrad.

12 organizații neguvernamentale din 10 state: Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Ucraina, Armenia, Belarus, Azerbaidjan, Georgia și Republica Moldova au creat o coaliție în scop de comunicare, transmitere de bune practici și cunoștințe a experților din societatea civilă din țările Grupului de la Visegrad (V4) și țările din Parteneriatul Estic (EaP). Coaliția și-a concentrat atenția pe domeniul asigurării accesului la informații și servicii media audiovizuale pentru persoanele cu dizabilități de auz și dizabilități de vedere. Actualitatea stringentă a unui astfel de demers a apărut pe fundalul situației epidemiologice Covid-19 și a developat necesitatea modelării unor strategii de comunicare noi, a unor standarde de acces la informații pentru grupurile defavorizate în perioade de criză.

În cadrul proiectului au fost realizate mai multe activități și produse:
• Academia Accesibilității – o serie de 8 webinarii tematice,
• Publicația (în limba engleză și rusă) „Доступность сквозь границы. Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха. Анализ ситуации с доступностью в странах Вышеградской группы и Восточного партнерства” / „Accessibility across borders. Standards of information accessibility for people with visual and hearing impairments. Accessibility Analysis for the Visegrad Group and Eastern Partnership Countries”,
• Training-uri regionale pentru traducători și interpreți la Tbilisi și Chișinău.
• Mese rotunde pentru diseminare de bune practici etc.

După părerea noastră, deosebit de prețioase sunt resursele video elaborate „Standarde de accesibilitate la serviciile media audiovizuale pentru persoane cu deficiențe de auz” (ANEXA 1), care analizează și prezintă bunele practici și experiențe internaționale de utilizare a limbajului mimico-gestual în audiovizual, formulează recomandări pentru operatori TV și focalizează atenția asupra importanței accesului la informații pentru această categorie de beneficiari, mai ales în situațiile de criză.

În acest context, analizând situația din domeniul accesului la serviciile media audiovizuale a persoanelor cu deficiențe de auz din Republica Moldova, ASRM și Alianța INFONET au formulat o serie de recomandări și adresează un demers pe adresa Consiliul Audiovizualului (CA) (ANEXA 2), în scopul aprofundării drepturilor specifice ale acestei categorii de persoane:
- în emisiunile de știri special dedicate (marcate cu logoul internațional a persoanelor cu dizabilități de auz și inscripția „Program dedicat persoanelor cu deficiențe de auz”), dimensiunea spațiului pe ecran destinat interpretului în limbaj mimico-gestual este necesar să fie mărită de la 1/9 la minim 1/3 (ANEXA 3),
- spațiul pe ecran destinat interpretului în limbaj mimico-gestual nu poate fi acoperit sub nici un pretext de o altă imagine (Siglă / Logo / Linia cursivă / Titre / Infografic etc.),
- textul titrelor trebuie să corespundă cu informația vizuală de pe ecran și cea auditivă, fiind ușor lizibil etc.

În speranța unei colaborări fructuoase cu CA și prestatorii de servicii audiovizuale din Republica Moldova, în spiritul principilor și valorilor unei societăți deschise și incluzive, și aprofundării drepturilor persoanelor cu dizabilități de auz, ASRM și Alianța INFONET își anunță deschidere spre conlucrare.

Aceste demers este realizat în cadrul proiectului „Accessibility Across Borders Development of Information Accessibility for the Deaf and Blind Persons”, implementat de Fundația HumanDoc din Polonia (parteneri naționali în Republica Moldova: Alianța INFONET și Asociația Surzilor din Republica Moldova), cu suportul Fondului Internațional Visegrad.