Nume
Parola
Vizualizări: 3526
Spectacolul de Teatru Social „UN DAR PENTRU TINE” la Navîrneț, Fălești
Năvîrneț, Fălești, 8 Octombrie 2021 — Tinerii și tinerele din raionul Fălești au prezentat în incinta I. P. Gimnaziul „Ștefan Cel Mare” din Navîrneț, la data de 07 octombrie 2021 spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”. Evenimentul face parte din proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Managera de proiect, Olesea Vladîca: „Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră de a participa la un spectacol social care se numește „UN DAR PENTRU TINE”. Spectacolul este jucat de către tinerii și tinerele din raionul Fălești. Această activitate face parte din proiectul regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen”.

„De când este pandemia nu am fost vizitați de oaspeți care să ne bucure cu astfel de evenimente. Desigur că, astfel de evenimente sunt utile pentru elevii noștri deoarece ei sunt un pic derutați și se lasă conduși ușor de stereotipurile societății. Sper că astăzi ei au luat tot ce este mai bun din acest spectacol”, a afirmat Directoarea-adjunctă în procesul educațional, Elena Voloc.

Spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”, prezentat de tinerii din Fălești, a scos în evidență mai multe stereotipuri cu care se confruntă societatea noastră. De exemplu, femeia trebuie să arate modestie și emotivitate, societatea are nevoie de femei care să nască, bărbatul trebuie să fie ca un zid de piatră care te apără de toate, bărbatul vrea o soție supusă, casa pe care ți-o construiești trebuie să aibă neapărat două nivele, femeia conduce bine doar aspiratorul, femeia la volan înseamnă pericol – au fost doar câteva dintre stereotipurile prezentate în spectacol și de care trebuie să ne ferim.

Actorii au spus că mesajul pe care aceștia doresc să-l transmită publicului se referă la egalitatea de gen.

„Tinerii fiind foarte preocupați de stereotipuri nu au puterea de a visa și nu-și îndeplinesc visele. Dacă nu ar fi atenți la stereotipuri, atunci ar găsi mai ușor calea de a-și îndeplini dorințele”, a spus participanta la proiect, elevă în clasa a XI-a la L. T. „Mihai Eminescu” din Fălești, Florentina Crețu.

„Prin acest spectacol noi vrem să transmitem faptul că prejudecățile trebuie să rămână în trecut și că moldovenii au nevoie de o schimbare în gândire pentru a fi totul bine. Nu contează ce gen ești, toți oamenii au aceleași drepturi”, a spus participanta la proiect, eleva clasei a IX-a la Gimnaziul Făleștii Noi, Diana Grudai.

„Pentru un actor este important ca mesajul lui să ajungă la public, deoarece atunci când ieși în scenă trebuie să spui ceva și interesul tău este ca oamenii să înțeleagă. De altfel, ce sens ar mai avea să ieși în fața oamenilor dacă joci pentru tine. Atunci când ieși în fața publicului, indiferent de ce vârstă acesta nu ar fi este important să te acomodezi spațiului și să transmiți clar mesajul”, a spus actrița Teatrului „Eugene Ionescu”, Doina Arvat, care a jucat rolul actriței principale în spectacolul „UN DAR PENTRU TINE”.

Spectatorii și-au exprimat părerile pozitive referitoare la activitatea tinerilor actori care au jucat „UN DAR PENTRU TINE”.

„A fost foarte interesant, tinerii au jucat foarte expresiv acest spectacol și a fost captivant. Emoțiile pe care actorii le-au exprimat m-au făcut să fiu interesat pe tot parcursul spectacolul. Am înțeles că mesajul este că trebuie să existe o egalitate între femei și bărbați”, a spus profesorul de educație fizică la I. P. Gimnaziul „Ștefan Cel Mare” din Navîrneț, Viorel Grădinaru.

„Mi-a plăcut foarte mult cum au prezentat spectacolul și cum au transmit informația către noi. Mesajul a fost ușor de înțeles, trebuie să spargem gheața și să uităm de stereotipuri”, a spus studenta Colegiului de Ecologie din Chișinău, Dorina Rădeanu.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.