Vizualizări: 4839
Cu suportul Uniunii Europene, la Edineț încep lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă
Edineț, 15 Septembrie 2021 — O ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, planificate în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, a avut loc miercuri, 15 septembrie 2021, în incinta Primăriei municipiului Edineț.
La ședință au participat conducerea și specialiști din cadrul ADR Nord, autorități publice locale, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate din municipiul Edineț, proiectantul, responsabil tehnic, antreprenorul care va efectua lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă, dirigintele de șantier, consultanți regionali GIZ Moldova, arhitectul-șef al municipiului Edineț și managerul de proiect.
În cadrul ședinței s-a discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a Contractului de execuție a lucrărilor de construcție, semnat recent în incinta ADR Nord.
Lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț urmează să fie executate, în decurs de 10 luni calendaristice, de asocierea SA „Darnic-Gaz” (lider de asociere) – SRL „Instal Service Technology”, SRL „AM-Sisteme”, SRL „Montex-Gaz”. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 57,98 milioane lei, din care 8 milioane lei reprezintă cofinanțarea din partea Primăriei municipiului Edineț.
Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Almape”, cu oferta contractuală în valoare de 539.250,47 lei. Supravegherea de autor va fi realizată în procesul desfășurării lucrărilor de construcție-montaj de SC „Apcan Proiect” SRL, conform contractului încheiat cu această companie, în valoare de 173.951,76 lei.
Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
#UE4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33