Nume
Parola
Vizualizări: 5118
Lansarea „Ghidului Alegătorului” în formate accesibile pentru alegătorii cu necesități speciale
Chișinău, 1 Iulie 2021 — Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1.01.2020, numărul estimat al persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova a constituit 177,0 mii persoane, inclusiv 10,7 mii copii cu vârsta de 0-17 ani. Persoanele cu dizabilități au reprezentat 6,7% din populația totală a țării cu reședință obișnuită (166.300 alegători (!)). De aceea, accesul la informație, în mod special, în cadrul campaniei de informare este deosebit de important pentru aceste comunități de cetățeni.

Pornind de la ideea că:
- accesul la informații este un drept social-politic fundamental, cunoscut și sub numele „dreptul de a şti / right to know / droit de savoir”,
- drepturile fundamentale sunt sacrosante, respectarea şi garantarea exerciţiului liber al acestor drepturi este responsabilitatea statului,
- cetăţeanul este în drept să solicite garanții ale exerciţiului deplin şi neîngrădit la informație,
- dreptul la informație consolidează transparența, integritarea și încrederea în instituțiile statului,
- informația, numită şi „oxigen al democraţiei”, este parte indispensabilă a vieţii şi evoluţiei într-o societate durabilă,
- dreptul alegătorului la informaţie este esențial pentru participarea acestuia la viaţa social-politică,
- drepturile politice şi libertăţile publice sunt asociate cu funcţionarea democratică a statului,
- informare corectă şi adecvată a cetăţenilor, din prima sursă, le permite acestora să-și formuleze propria opinie și să ia o decizie conștientă în cadrul unui scrutin democratic,
- este o oportunitate ca informaţiile să fie puse la dispoziţia alegătorilor cu necesități speciale într-o forma accesibilă, în funcție de dizabilitatea sa, în bază de egalitate de drepturi,

Alianța INFONET anunță lansarea „Ghidului Alegătorului la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021” (în următoarele formate accesibile pentru alegătorii cu necesități speciale):
- versiunea audio, sonorizată de dr. Mariana Țîbulac-Ciobanu, care poate fi accesată la adresa https://youtu.be/gxNp__fQkOo,
- versiunea în sistem Braille, elaborată la Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova (ANM) și difuzată prin intermediul a 36 de organizații teritoriale ale ANM,
- versiunea cu traducere în limbaj mimico-gestual, elaborată de Asociația Surzilor din Republica Moldova, care poate fi vizualizată la adresa https://youtu.be/WrQf4i2ZKFg.

În lumea persoanelor cu dizabilități nu există soluții universale! Soluțile trebuie identificate și adaptate în funcție de necesitățile specifice ale alegătorilor, ceea ce ar constitui un indicator al manifestării solidarității, acceptării diversității, respectării drepturilor omului în bază de egalitate și incluziunii sociale.

Pentru informații suplimentare: Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com

Această activitate este realizată în cadrul proiectului Campanie de educație civică și electorală în contextul alegerilor parlamentare anticipate 2021 „Incluziunea socială a alegătorilor cu dizabilități între așteptări, bariere, obstacole, declarații, promisiuni, realizări și valori împărtășite”, implementat de Alianța INFONET și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).