Nume
Parola
Vizualizări: 5299
Programul Operațional Regional (2021-2023), definitivat cu aportul unui grup de lucru specializat
Bălți, 8 Aprilie 2021 — Membrii grupului de lucru responsabil de elaborarea Programului Operațional Regional (POR) Nord s-au întrunit joi, 8 aprilie 2021, în cadrul unei sesiuni online, pentru a contribui la definitivarea primei variante a celui mai important document strategic ce va fi implementat în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN), în perioada 2021-2023.

Din componența grupului de lucru responsabil de elaborarea POR Nord (2021-2023) fac parte reprezentanți de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), administrații publice locale de nivelurile I și II, sectorul de afaceri, asociații obștești și mediul universitar din nordul Moldovei.

În cuvântul său de salut, șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul MADRM, Igor Malai, a relevat că Programul Operațional Regional este principalul document de programare la nivel regional care asigură corespondența dintre Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) și intervențiile programate la nivel de regiune. Astfel, la nivel regional, documentul transpune obiectivele SNDR, specificând mijloacele de intervenție și prioritățile pe termen mediu, în dependență de necesitățile de dezvoltare și provocările la nivel regional.

La rândul său, șefa ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat că un document strategic precum este POR Nord devine un reper doar dacă în procesul de elaborare și implementare a acestuia sunt implicate instituții ale statului, administrații publice, mediul academic, societatea civilă și, și mediul de afaceri din regiune. „Pentru noi contează foarte mult să elaborăm un document calitativ și realizabil. POR Nord nu este un document al ADR Nord, dar este cel mai important document strategic regional, deci este al tuturor și este important să reflecte un spectru larg de viziuni”, a menționat șefa ADR Nord.

Diana Josan și Mariana Cebotari, specialiste în planificare la ADR Nord, i-a informat pe membrii GL că procesul de elaborare a POR Nord a inclus analiza situației socio-economice a RDN, prioritizarea problemelor-cheie la nivel de regiune, definirea cadrului strategic, formularea obiectivelor și măsurilor pentru dezvoltarea regiunii, indicatori de impact, indicatori de rezultat, ținte și elaborarea planului de Implementare a POR Nord.

În cadrul sesiunii, reprezentanții ADR Nord le-au comunicat membrilor GL un șir de date despre discrepanțele de dezvoltare dintre municipiul Chișinău și restul republicii, discrepanțe în dezvoltarea regiunilor. În mod special, au fost prezentate date detaliate privind situația RDN, precum: dinamica regiunii în context național, dezvoltarea centrelor urbane, dezvoltarea provocărilor și oportunităților de relansare economică a regiunii și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare de bază în regiune, inclusiv în profil teritorial și după medii urban-rural.

Obiectivul principal al POR Nord (2021-2023) este sprijinirea creșterii competitivității și dezvoltări durabile a regiunii de dezvoltare nord, ajustarea disparităților și creșterea calității vieții cetățenilor. Pentru îndeplinirea obiectivului principal, urmează să fie realizate trei obiective specifice: (1) creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a regiunii de dezvoltare nord; (2) sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii și (3) Îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională.

După definitivarea primei variante a POR Nord, ADR Nord va organiza consultări publice pe marginea documentului strategic în perioada 19 aprilie – 7 mai a.c. Ulterior, MADRM urmează să avizeze POR Nord, iar Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord – să aprobe documentul strategic, până la sfârșitul lunii mai a.c.

Precedentul document strategic al Regiunii de Dezvoltare Nord, Strategia de Dezvoltare Regională Nord, a acoperit perioada 2016-2020. Documentul a fost elaborat și actualizat inclusiv cu sprijinul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) al Republicii Letonia.

www.adrnord.md