Vizualizări: 4716
La Călărășeuca sunt în plină desfășurare lucrările de construcție a drumului de acces către Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”
Călărășeuca, Ocnița, 1 Aprilie 2021 — Lucrările de construcție a drumului de acces către Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca, raionul Ocnița, sunt în plină desfășurare. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Miercuri, 31 martie 2021, specialiști din cadrul ADR Nord au efectuat o vizită de monitorizare pe șantierul din Călărășeuca. Echipa ADR Nord s-a întâlnit la fața locului cu părțile implicate în procesul de implementare a proiectului. În context, s-a discutat despre un șir de aspecte tehnice de care urmează să țină cont antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție. Lucrările decurg conform graficului.
Lucrările în cadrul proiectului au demarat în noiembrie 2020. Proiectul prevede asfaltarea unei porțiuni de drum cu o lungime de 4,62 km. Totodată, urmează să fie renovate capital două poduri, va fi construită o stațiune de popas, un grup sanitar și va fi amenajată o parcare pentru autoturisme.
Costul total al proiectului „Modernizarea infrastructurii turistice prin construcția drumului de acces spre Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» din satul Călărășeuca” constituie 22,45 milioane de lei, solicitați din sursele FNDR. Până la sfârșitul anului 2021, urmează să fie valorificați 20,94 milioane de lei, alocați prin decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale nr. 04/21 din 28 ianuarie 2021.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca se află în raionul Ocnița, pe malul Nistrului. A fost ctitorită în secolul al XVIII-lea.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33