Nume
Parola
Vizualizări: 6045
Academia Liderului Comunitar a dat startul instruirilor
21 Mai 2020 — 60 lideri comunitari au început cursurile în cadrul „Academia Liderului Comunitar”. Proiectul prevede promovarea democrației participative la nivel local, prin formarea și consolidarea capacităților liderilor/liderelor comunitari, lideri de opinie și activiști civici din centrul, nordul și sudul țării.
Pentru lansarea cursurilor, Centrul Contact a creat un studiou de instruire online, unde pe parcursul următoarelor luni, participanții vor fi instruiți în domenii precum: administrație publică locală, acces la informații publice, buget public, procesul decizional local, tehnici de persuasiune și advocacy în raport cu autoritățile publice și alți actori locali.
Academia Liderului Comunitar a fost deschisă de către Serghei Neicovcen, Director al Centrului Contact, care a menționat că „noi avem nevoie de oameni activi, care să fie capabili să dezvolte comunitate. Numai în așa condiții vom avea succes ca țară, care vrea să devină europeană, democratică și prosperă”.
Ca urmare, Vasile Cioaric, Șeful Academiei Liderului Comunitar, a completat „dorim ca participanții la Academia Liderului Comunitar să obțină nu numai cunoștințe și aptitudini, ci să-și formeze ori să-și reconfirme o poziție civică activă, care ar ajuta oamenii să-și facă viața mai bună. Vrem să educăm o elită locală, în sensul bun al cuvântului, la care să se orienteze și de opinia căreia să țină cont, atât cetățeni, cât și autoritățile publice locale”.
Cuvânt de salut a venit și din partea partenerilor, Denis Zacon, Grant manager al programului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” și Mark Mazureanu din cadrul asociației ADEPT, care au apreciat curricula Academiei și au urat succes participanților.
Menționăm că ideea creării Academiei a venit ca urmare a interacțiunii Centrului CONTACT cu liderii societății civile din RM, care a scos în evidență mai multe cauze ale implicării insuficiente a cetățenilor în viața comunităților și anume: cunoașterea insuficientă a procesului decizional local și, ca rezultat, capacitatea redusă de a se implica și a promova politici publice benefice pentru comunitate; cunoașterea insuficientă a tehnicilor de persuasiune și advocacy în raport cu autoritățile publice și alți actori locali.
După finalizarea programului de instruire, participanții, cu susținerea formatorilor Academiei, vor demara activități practice de soluționare a unei probleme identificate, iar cele mai bune inițiative locale vor primi suport financiar pentru implementare. Prima ediție a Academiei va finaliza cu o Gală a bunelor practici.
Proiectul „Academia Liderului Comunitar” este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.
Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.
Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
....................
Pentru detalii, contactați Elena Nofit, comunicatoarea Academiei Liderului Comunitar, la numărul de telefon 069749924 sau email: elena.nofit@gmail.com