Nume
Parola
Vizualizări: 7410
Concurs angajare expert / expertă în domeniul achizițiilor publice
Chișinău, 2 Aprilie 2020 — Servicii de instruire și consultanță în domeniul achizițiilor publice, transparenței și procedurilor de monitorizare la nivel local

Termeni de referință

1. CONTEXTUL GENERAL
Alianța INFONET și Asociația Cetățenilor cu Inițiativă (ACI), în parteneriat cu Fundația Friedrich Ebert, implementează Proiectul „Împreună cu cetățenii pentru bună guvernare”. Proiectul este implementat în 5 localități din Republica Moldova (Leova, Căușeni, Peresecina (Orhei), Răzeni (Ialoveni) și Izbiște (Criuleni), în perioada 1.11.2019 – 31.01.2021 și este cofinanțat de către Uniunea Europeană, Fundația Konrad Adenauer și Fundația Friedrich Ebert prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Scopul general al proiectului este de a spori cultura politică a cetățenilor din mediul rural și de a promova buna guvernare prin APL responsabile și cetățeni activi, care modelează și îmbunătățesc împreună viața comunităților lor.

Proiectul își propune să dezvolte capacitățile Autorităților Administrației Publice Locale (AAPL) și a grupurilor de cetățeni în domeniul transparenței și integrității administrative, anticorupție, a procesului participativ de luare a deciziilor; să creeze Coaliții Locale (CL) – structuri durabile ale cetățenilor cu inițiativă pentru participarea lor activă la procesele decizionale și la viața socială a comunității; să sensibilizeze opinia publică privind efectele corupției și importanța bunei guvernări.

Întru atingerea scopurilor și obiectivelor propuse, proiectul va întreprinde o serie de acțiuni de evaluare a calității guvernări; instruire a reprezentaților Autorităților Administrației Publice Locale și a Coalițiilor Locale în domeniul transparenței administrative, a procesului decizional participativ, politicilor anti-corupție și integritate și achizițiilor publice. Proiectul va acorda suport în crearea Coalițiilor Locale ale cetățenilor pentru implicarea lor activă în monitorizarea activității APL, dar și în procesul de implementare a planurilor de acțiune privind îmbunătățirea transparenței administrative, a accesului la informații și procesului decizional participativ în localitățile lor. În vederea sensibilizării opiniei cetățenilor privind efectele corupției și importanța bunei guvernări, proiectul va monta și ține reprezentații ale teatrului social, în distribuția actorilor Teatrului Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

Proiectul a pornit de la premisa că administrațiile publice locale (APL) sunt vulnerabile la corupție dat fiind deficitul de resurse financiare, personal calificat, resurse tehnice și informaționale, dar și legăturile slabe dintre instituțiile statului și cetățeni. Prin urmare, un număr insuficient al autorităților publice locale pun în aplicare mecanisme de prevenire a corupției pe plan intern, cum ar fi declararea conflictului de interese, declararea și evidența cadourilor, și mecanisme de combatere a influenței nejustificate. Legislația privind achizițiile publice este deseori încălcată, iar normele de conduită profesională, standardele de etică și integritate sunt slab cunoscute și, prin urmare, nu se respectă.

Mai mult decât atât, ca rezultat al alegerilor locale generale din Republica Moldova, din octombrie 2019, administrația publică locală este reprezentată de aleși locali la primul lor mandat, care nu au o înțelegere și cunoaștere bună a problemelor/ cadrului legal privind transparența administrativă, regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese, integritatea și răspunderea. Totodată, APL nu au capacități tehnice de a se instrui în domeniile mai-sus menționate.

Ținând cont de rolul important al APL în promovarea transparenței administrative, a integrității și acțiunilor anti-corupție, există o necesitate stringentă de îmbunătățire a cunoștințelor și practicilor lor în domeniul integrității și răspunderii administrative. În cele din urmă, dar nu mai puțin important, este necesară dezvoltarea capacităților grupurilor de cetățeni pentru implicarea lor activă în activități de monitorizare a acțiunilor APL și în procesul decizional la nivel local.

GRUPURILE ȚINTĂ:
1. Membrii consiliilor locale din 5 localități: Leova, Căușeni, Peresecina (Orhei), Răzeni (Ialoveni), Izbiște (Criuleni).
2. Membrii Coalițiilor Locale ale cetățenilor din cele 5 localități mai-sus menționate.

2. DESCRIEREA SARCINII
 Obiectivul general
Obiectivul general al sarcinii este de a dezvolta capacitățile aleșilor locali și funcționarilor publici ai APL în domeniul transparenței achizițiilor publice, precum și de a capacita grupuri de cetățeni în monitorizării proceselor de achiziții publice.

 Obiectivele specifice
1. Elaborarea unui modul de instruire cu o durată de o zi în domeniul achizițiilor publice, transparenței și monitorizării proceselor de achiziții publice pentru aleșii locali, funcționarii publici și membri ai Coalițiilor Locale;
2. Instruirea a 150 de persoane (training de o zi) – reprezentanți APL și ai grupurilor de cetățeni (Coaliții Locale), câte 30 persoane în fiecare dintre cele 5 localități-țintă a proiectului în subiectele mai sus menționate;
3. Oferirea de consultanță (câte 3 zile în fiecare localitate) aleșilor locali, funcționarilor publici și Coalițiilor Locale de cetățeni din cele 5 localități țintă.

În total: 20 de zile de instruire și consultanță

 Serviciile solicitate, inclusiv metodologia sugerată
1. De a elabora un modul de instruire pentru aleșii locali, funcționarii publici și cetățenii activi din Coalițiile Locale în domeniul achizițiilor publice, transparenței și monitorizării proceselor de achiziții publice, prevăzut pentru o zi, în corespundere cu activitatea grupului țintă:

• Modulul de instruire va fi elaborat sub formă de PPT și va conține exerciții practice;
• Modulul de instruire va conține o descriere a actelor normative ce reglementează domeniul și tema instruirii; a strategiilor și planurilor naționale; a priorităților și provocărilor în domeniul achizițiilor publice, precum și a practicilor de succes. Trainerul va aborda aspecte legate de modificările legislative în domeniul achizițiilor publice; procedurile achizițiilor publice; platformele on-line pentru desfășurarea achizițiilor publice; transparența și monitorizarea procesului achizițiilor publice. De asemenea, trainerul va promova importanța îmbunătățirii politicilor publice locale în domeniul achizițiilor publice precum și recomandări de îmbunătățire a actelor normative locale.
• Trainerul va prezenta Contractantului agenda sesiunii de instruire cu 5 zile înainte de data desfășurării instruirii și o va coordona cu acesta, iar versiunea finală a agendei – cu 2 zile înainte de data desfășurării instruirii;
• Trainerul va prezenta Contractantului versiunea electronică a materialelor sesiunilor de instruire (PPT și setul de materiale distributive) cel puțin cu 2 zile înainte de data desfășurării instruirii, pentru consultare și multiplicare;
• Instruirea se va face în limba română.

2. De a presta servicii de asistență pentru aleșii locali, funcționarii publici și cetățenii activi din Coalițiile Locale din cele 5 localități țintă în domeniul transparenței achizițiilor publice și monitorizării acestor procese, și anume:
• va veni cu recomandări de elaborare/ îmbunătățire a actelor normative locale privind transparența achizițiilor publice și monitorizarea achizițiilor publice;
• va ghida și asista Coalițiile Locale în acțiuni de monitorizare a achizițiilor publice, inclusiv în elaborarea și aplicarea indicatorilor de monitorizare;
• va prezenta Contractantului planul de consultanță pe 3 zile în domeniul achizițiilor publice și monitorizării proceselor;
• va pune la dispoziție Contractantului versiunea electronică a materialelor de consultanță (PPT/setul de material distributive) cu 2 zile înainte de data desfășurării ședinței de consultanță, pentru a fi multiplicate spre distribuire cursanților.

3. Produsele livrate de expert/expertă la finele activității de consultanță.
• Expertul/ experta va prezenta două rapoarte – unul pe activitatea de instruire și altul pe activitatea de consultanță;
• Expertul/ experta va anexa la raport propunerile/ recomandările privind ajustarea actelor normative de funcționare și activitate a APL la normele de asigurare a politicilor de achiziții publice.

PROFILUL EXPERTULUI / EXPERTEI

Studii și calificări:
• Studii superioare
• Cunoașterea bună a limbii române este obligatorie.

Experiență profesională generală:
• Cel puțin 5 ani de experiență profesională generală în domenii conexe cu tema sarcinii.

Experiență profesională:
• Cel puțin 3 ani de experiență de consultanță în domeniul APL, achizițiilor publice;
• Buna cunoaștere a situației din Republica Moldova în domeniul achizițiilor publice din RM, anti-corupție, transparență administrativă, integritate;
• Experiență în calitatea de trainer în achiziții publice, transparența APL și/sau implicarea cetățenilor în procese de monitorizare a politicilor publice locale constituie un avantaj.

CALENDARUL, LOCUL ȘI DURATA SARCINII
Activitățile de instruire vor avea loc în perioada iunie-septembrie 2020, în localitățile: Leova, Căușeni, Peresecina (Orhei), Răzeni (Ialoveni), Izbiște (Criuleni) din Republica Moldova.

DOSARUL DE APLICȚIE
• CV-ul care să detalieze capacitatea și experiența candidaților în îndeplinirea obiectivului termenilor de referință;
• O propunere de curriculum/ agendă pentru desfășurarea sesiunii de instruire în domeniul achizițiilor publice și monitorizării;
• Oferta financiară (pe zi de instruire și zi de consultanță).

CRITERII DE SELECȚIE
• Relevanța experienței candidaților și capacitatea acestora de a îndeplini obiectivul termenilor de referință – 30 de puncte;
• Adecvarea propunerii de curriculum la cerințele din termenii de referință – 60 puncte:
o Abordarea tematică propusă – 30 puncte;
o Creativitatea abordării, metode și practici propuse – 30 puncte.
• Oferta financiară – 10 puncte.

DATA LIMITĂ
Cei interesați vor transmite dosarul de aplicație până pe 12 aprilie 2020, la adresa de email office@infonet.md cu titlul „Expert / expertă achiziții publice”.


***
Proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), va oferi în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa 3 milioane de euro Organizațiilor Societății Civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău.

Proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Scopul Proiectului este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.