Nume
Parola
Vizualizări: 4062
Misiune de audit la ADR Nord, în cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană
Bălți, 20 Ianuarie 2020 — O misiune de audit la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord analizează, în perioada 20-23 ianuarie a.c., modul cum a fost desfășurată etapa de elaborare a documentației tehnice pentru șase proiecte regionale de aprovizionare cu apă și/sau canalizare (AAC) și eficiență energetică (EE) în clădirile publice. Elaborarea acestei documentații tehnice a fost posibilă datorită suportului Uniunii Europene (UE), oferit prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Luni, 20 ianuarie, în cadrul unei prime ședințe cu participarea specialiștilor ADR Nord, auditorii internaționali Mary Pope și Alexandru Bănulescu au fost informați despre cele mai importante activități realizate în procesul de implementare a celor șase proiecte finanțate de UE.

Directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, a remarcat deschiderea din partea reprezentanților localităților beneficiare față de un proces de durată cum a fost cel de planificare și desfășurare a activităților ce au rezultat cu elaborarea documentației tehnice pentru cele șase proiecte. Totodată, directorul interimar al ADR Nord a subliniat că misiunea auditorilor internaționali contribuie la creșterea transparenței în procesul de implementare a proiectelor.

În context, specialiștii ADR Nord au menționat unele provocări înregistrate în procesul de elaborare a documentației tehnice: oferte insuficiente din partea operatorilor economici; lipsa experienței proiectanților naționali, mai cu seamă în domeniul eficienței energetice; discrepanțe între documentația tehnică și situația din teren, fapt ce, în urma depistării unor volume suplimentare, a rezultat cu necesitatea majorării contribuțiilor financiare din partea beneficiarilor.

După elaborarea documentației tehnice pentru cele șase proiecte, urmează etapa de implementare a proiectelor prioritare pentru construcția infrastructurii propriu-zise. În prezent, ADR Nord pregătește etapa achizițiilor de lucrări de construcție.

Amintim că evenimentul oficial de transmitere către beneficiari a documentației tehnice pentru cele șase proiecte regionale a avut loc în decembrie 2019.

Obiectivul general al celor șase proiecte pentru care a fost elaborată documentația tehnică este de a spori accesul cetățenilor la servicii îmbunătățite de aprovizionare cu apă și canalizare, dar și cele de eficiență energetică în clădirile publice.

Uniunea Europeană a început să susțină domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldovei încă din 2013, iar sectorul dezvoltării regionale a fost inclus ca un capitol important în Acordul de Asociere Republica Moldova - UE. În iunie 2016, GIZ Moldova și Delegația Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova au semnat Acordul de Grant privind „Elaborarea proiectelor tehnice și a documentației de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul proiectelor selectate ce țin de domeniul aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și eficiența energetică (EE) în cele trei regiuni de dezvoltare din Republica Moldova”. Bugetul total al Acțiunii a fost de 3,5 milioane euro acordați de UE și 325 mii euro oferiți de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

www.adrnord.md