Vizualizări: 4364
Drochia: Programul de revitalizare urbană pentru anii 2020-2022, supus consultărilor publice
Drochia, 30 Decembrie 2019 — Programul de revitalizare urbană al orașului Drochia pentru anii 2020-2022 a fost supus consultărilor publice. Evenimentul a avut loc vineri, 27 decembrie, în incinta Primăriei orașului Drochia și a reunit peste 20 de persoane, printre care specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, facilitatori din Soroca și Edineț, membri ai Comisiei Consultative, locuitori ai zonei de revitalizare urbană din Drochia și specialiști din cadrul Primăriei orașului.
Audierile publice pe marginea Programului au fost organizate pentru a-i informa și a-i încuraja pe localnici să se implice activ în viaţa oraşului.
Surse din cadrul Primăriei orașului Drochia susțin că Programul de revitalizare urbană supus consultărilor publice constituie documentul operaţional pentru perioada 2020-2022 în domeniul revitalizării, care defineşte obiectivele, direcţiile de activitate şi proiectele de revitalizare, precum şi principiile mecanismelor de coordonare şi management, monitorizare şi evaluare ale programului.
Amintim că ADR Nord oferă suport tehnic pentru elaborarea Programelor de revitalizare urbană orașelor Sângerei și Drochia. Suportul este oferit în cadrul proiectului „Suport pentru administrația Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”, implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polone în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL”. Proiectul este susținut financiar din fondurile programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei – Polish Aid.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33