Nume
Parola
Vizualizări: 6440
A apărut nr. 3 (20) / 2019 al Buletinului Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!”
Chișinău, 2 Octombrie 2019 — A apărut nr. 3 (20) / 2019 al Buletinului Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!”

Din sumarul acestei ediţiei:

• Cum afli despre candidații care urmează să candideze în localitatea ta ?! - Lista celor care au candidat pentru funcția de primari şi consilieri locali este actualiză și plasată pe site-ul Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova. Pentru a afla cine sunt aceştia, alegătorii trebuie sa urmeze traseul...

• A fost lansat „Ghidului Alegatorului” în format audio - Vă îndemnăm să vă informați cît mai bine și să participați la alegeri!!!

• A fost tipărit „Ghidul Alegătorului” în limbajul Braille - La începutul lunii octombrie ghidul este livrat prin CECOGRAMA, pe adresele tuturor Organizațiilor Teritoriale ale Asociației Nevăzătorilor din Moldova.

• Asociaţia MOTIVAŢIE din Moldova a prezentat în Germania bunele practici în angajarea persoanelor cu dizabilități - În cadrul Conferinței participanți din 14 state au diseminat bunele practici în domeniul incluziunii profesionale a persoanelor cu dizabilități.

• Interviu cu Vasile Savca, promotor al accesibilității în raionul Căușeni - Despre cum de mai mulți ani a contribuit la asigurarea accesului egal în cadrul unor instituții publice pe teritoriul raionului Căușeni, dar și cum a reușit să convingă autoritățile să construiască conform standardelor rampa de la secția de votare din satul său natal.

• CEC-ul este singura instituție care a elaborat și difuzat materiale cu traducere în limbajul mimico-gestual – Comunicatele oficiale din ziua scrutinelor și spoturile video elaborate sunt accesibile persoanelor cu dizabilități de auz. Aceasta este o practică pozitivă împlementată încă din anii 2015-2016. Cu regret, ea a fost trecută cu vederea de către concurenții electorali, îndiferent de tipul scrutinelor care s-au desfășurat de atunci: alegeri locale, alegeri prezidențiale, alegeri parlamentare și referendumuri.

• Irina Revin - „Aleg să votez!” - Eu îți voi da votul meu, dar vreau să te întreb ceva: „Cum crezi, eu voi avea acces la primărie când voi veni în vizită la tine? Și oare voi găsi transport să ajung și să mă deplasez oriunde îmi propun? Eu vreau să te aleg, dar tu, tu mă alegi pe mine și pe semenii mei, care-și pun speranța în tine!?”

Acestea, dar şi alte articole, pot fi citite în această ediţia a buletinului.

Buletinul Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!” este o publicaţie care apare începînd din anul 2015 şi care îşi propune să devină o tribună de lobby și advocacy al comunității persoanelor cu dizabilități și oferă tuturor celor interesaţi o imagine de ansamblu asupra necesităților speciale și a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din Republica Moldova. Buletinul informativ îşi propune să faciliteze procesul de comunicare cu autorităţile şi societatea civilă pentru a spori gradul de accesibilitate, incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a promova un comportament pro-activ al acestora în viața comunitară.

Pentru informații suplimentare: Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com

Acest buletin a fost editat cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în acest buletin aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și USAID.