Nume
Parola
Vizualizări: 8394
Ziua Europei va fi celebrată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți
Bălți, 8 Mai 2019 — Ca în anii precedenți, Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord, ajunsă la cea de a IX-a ediție, este organizată, în parteneriat, de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Consulatul General al României în Bălți și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. În acest an, la organizarea evenimentului mai participă, în calitate de parteneri, People in Need Moldova, Primarii pentru Creșterea Economică și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”.

La Bălți, celebrarea Zilei Europei, devenită o frumoasă tradiție în mai multe localități din Republica Moldova, va avea loc joi, 16 mai, începând cu ora 11.00, în holul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.

Programul zilei va include o reprezentație muzicală cu genericul „Prin artă - în Europa”, un program literar-artistic cu genericul „Europa, casa mea”, o expoziție cu imagini de la proiectele cu finanțare europeană implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord, precum și un târg de obiceiuri și tradiții europene. Evenimentul va continua cu un concurs de desene pe pavaj, distribuirea materialelor informative și informarea participanților cu privire la semnificația Zilelor Europei.

La eveniment vor participa ambasadori și membri ai corpului diplomatic din țările europene aflați în misiune la Chișinău, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai Consulatului General al României în Bălți și Primăriei municipiului Bălți, președinți ai Consiliilor raionale, primari ai orașelor din nordul republicii, reprezentanți ai diasporei și parteneri de dezvoltare.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.

www.adrnord.md