Vizualizări: 2584
Raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională Nord în primul semestru, audiat în Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord
Bălți, 3 Iulie 2018 — Reuniți în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare din acest an, organizată marți, 3 iulie, la Bălți, membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) au audiat Raportul de implementare al Strategiei de Dezvoltare Regională Nord și activității ADR Nord în primul semestru al anului 2018 și au luat act de activitățile realizate de Agenție în vederea implementării proiectelor investiționale finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și alte surse. Totodată, membrii CRD Nord au luat act de cele mai importante rezultate ale activității membrilor Consiliului în perioada 2015-2017. Ședința a fost prezidată de către președintele CRD Nord, Ion Leucă.
În discursurile lor, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, și șefii de secții din cadrul Agenției au adus la cunoștința membrilor CRD Nord informații despre realizările ADR Nord în primul semestru al anului 2018 și planurile Agenției pentru perioada următoare. Astfel, într-un raport ce a vizat activitățile desfășurate pe parcursul primelor șase luni ale anului, directorul ADR Nord a prezentat invitaților la ședință cele mai importante rezultate obținute de specialiștii Agenției în activități de implementare a proiectelor de dezvoltare regională, planificare strategică și programare, organizare evenimente și promovarea regiunii, relații internaționale, schimb de experiență și atragere investiții.
În raportul prezentat se spune că, în primele șase luni ale anului, ADR Nord a realizat proiecte de dezvoltare regională și a organizat evenimente al căror principal obiectiv a fost implementarea politicii de dezvoltare regională și atragerea investițiilor în regiune. În perioada vizată, ADR Nord a implementat 13 proiecte finanțate din sursele FNDR. Suma valorificată din FNDR în primele șase luni ale anului se cifrează la aproximativ 22,18 milioane de lei, ceea ce reprezentă 32% din costul total (circa 69,33 milioane de lei) al proiectelor aprobate spre finanțare în anul 2018. Totodată, din surse externe au fost atrași aproximativ 248 milioane de lei. În mare parte, mijloacele financiare din surse externe vizează cele șase proiecte dezvoltate în baza Programelor regionale sectoriale în domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare și Eficiența energetică a clădirilor publice, finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.
De asemenea, în cadrul ședinței a fost prezentat un raport privind activitatea Comisiilor regionale sectoriale (CRS) Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și Managementul deșeurilor solide (MDS), create în cadrul CRD Nord, în perioada ianuarie-iunie 2018. Precizăm că cele două CRS au fost create pentru a dezbate proiecte de decizii, elaborând recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor CRD Nord.
La ședința CRD Nord s-a mai discutat despre crearea unei platforme regionale de comunicare pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii și atragerea investițiilor în regiune. În acest context, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor, Maria Prisacari, a vorbit despre obiectivele proiectului „Un nou impuls pentru dezvoltarea afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a Moldovei", finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare și implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu ADR Nord și Asociația obștească „Pro Cooperare Regională".
La finalul ședinței, reprezentanții Asociației Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova i-au informat pe membrii CRD Nord despre necesitatea planificării acțiunilor locale pentru incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale.
CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33