Nume
Parola
Vizualizări: 3034
Membrii CRD Nord se întrunesc marți, 3 iulie, în ședință ordinară
Bălți, 28 Iunie 2018 — Stimați membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord și jurnaliști,

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord Vă invită la cea de-a doua ședință ordinară din acest an. Evenimentul va avea loc marți, 3 iulie, de la ora 10:00, în Sala Senatului a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (strada Pușkin, 38).

La ședința CRD Nord sunt invitați să participe ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, cei 48 de membri ai CRD Nord, specialiști din cadrul ADR Nord și jurnaliști interesați de subiectul dezvoltării regionale.

Prezidată de către președintele CRD Nord, Ion Leucă, ședința se va axa pe următoarele subiecte:

► Cu privire la audierea Raportului de implementare al Strategiei de Dezvoltare Regională Nord și activității ADR Nord în semestrul I al anului 2018;
► Cu privire la activitățile realizate de ADR Nord în vederea implementării proiectelor investiționale finanțate din sursele FNDR și alte surse;
► Cu privire la activitatea CRD Nord în perioada 2015-2017;
► Cu privire la activitatea Comisiilor regionale sectoriale (CRS) în domeniile Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC) și Managementul Deșeurilor Solide (MDS) din cadrul Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord și raportarea activității Comisiilor regionale sectoriale în sem. I al anului 2018;
► Cu privire la situația actuală privind proiectele finanțate din Fondul Ecologic Național în Regiunea de Dezvoltare Nord;
► Cu privire la crearea platformei regionale de comunicare pentru sprijinirea ÎMM-urilor si atragerea investițiilor în localitățile din RDN;
► Cu privire la informarea despre necesitatea planificării acțiunilor locale pentru incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale.

Amintim că ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a III-a a avut loc în data de 29 septembrie 2015, la Bălți. Ultima ședință a CRD Nord a avut loc în data de 28 februarie a.c., la Bălți.

► Date de contact pentru informații suplimentare: tel. (231) 6-19-80; e-mail: adrnord@gmail.com.

Despre CRD Nord

CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.

www.adrnord.md