Nume
Parola
Vizualizări: 6813
Programul de sporire a calificării managerilor Moldova - Germania
12 Martie 2018 — Programul prevede un stagiu de o lună de zile în Germania.
Scopul : posibilitatea de a cunoaşte piaţa germană, a stabili legături de afaceri cu firme germane şi a edifica parteneriate pe termen lung, fiind un instrument de promovare în domeniul comerţului extern.

Grupul ţintă: top și middle manageri de la companiile moldovenești din orice domeniu al economiei naționale.

Fiecare participant beneficiază de asigurare, cazare, alimentare (dejun şi prânz), transport intern. Costurile în Germania sunt finanțate de Ministerul Economiei şi Energiei al Republicii Federative Germania.

Un program de traininguri de 64 ore este organizat înainte de stagiu, pentru a asigura o bună pregătire către plecarea în Germania.

Selectarea participanţilor se face de către o comisie de experti germani, în baza interviului. Formularul de aplicare Application Form 2016 V4 EN îl puteți descărca din atașament.

Următorul interviu de selectare a candidaţilor se va desfăşura 24-26 aprilie 2018.

Pentru anul 2018 sunt posibile următoarele opțiuni/grupe:

Universală, limba de lucru – engleza;
Specializată în eficiența energetică, internațională, limba de lucru – rusa sau engleza;
Specializată în agricultură, internațională, limba de lucru – rusa.

Premise obligatorii pentru selectarea candidaţilor sunt:

– poziţie de manager la întreprindere,

– studii superioare,

– experienţă de muncă de minimum 3 ani,

– vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani,

– cunoașterea limbii engleze,

interese comerciale bine determinate pentru Germania.

Pentru informaţii privind procedura de înscriere ne puteți contacta: Telefon / Fax: (022) 23 52 94, (022) 23 32 86, 079182883 Email: seminar@chamber.md, Inesa Iordatii.