Nume
Parola
Vizualizări: 4073
Autoritățile publice locale din raioanele Anenii Noi, Dubăsari și Strășeni împreună cu ADR Centru și proiectul MSPL, implementat de GIZ, identifică soluții pentru depășirea provocărilor din sectorul Managementului Deșeurilor Solide
Ialoveni, 7 Martie 2018 — Autoritățile publice locale și operatorii de servicii MDS din raioanele Anenii Noi, Dubăsari și Strășeni s-au adunat într-o ședință comună consultativă pentru a discuta modalitățile de sprijin în soluționarea problemelor de gestionare a deșeurilor solide în raioanele respective. Evenimentul a fost organizat de ADR Centru cu suportul Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În debutul evenimentului, Maria Chihai, reprezentanta Inspecției Ecologice Strășeni, a prezentat Politica Națională a MADRM în domeniul Managementul Deșeurilor Solide (MDS) și obligațiile autorităților locale în implementarea acesteia.

Tamara Guvir, expertă GIZ în domeniul MDS, a prezentat mai multe detalii despre starea actuală a sectorului MDS în cele trei raioane – Strășeni, Anenii Noi și Dubăsari, precum și oportunitățile de implementare a Strategiei Naționale de gestionare a deșeurilor. Experta a enumerat cîteva din principalele probleme atestate în sectorul MDS - insuficiența spațiilor de depozitare, lipsa depozitelor temporare, insuficiența mijloacelor financiare.

Consultantul național în servicii publice locale MSPL/GIZ, Denis Parea, a menționat că echipa de consultanți și experți ai MSPL/GIZ sunt dispuși să ofere suport tuturor părților implicate în managementul deșeurilor, atât la nivel local, cât și la nivelul politicilor naționale în domeniu.

La sfârșitul discuțiilor, participanții au formulat concluzia că este nevoie de amenajarea și utilarea spațiilor de depozitare existente, fără a fi create altele noi. De asemenea, a fost lansată propunerea ca decizia finală, privind identificarea terenurilor pentru depozite temporare regionale, să fie luată de guvern.

Specialiștii ADR Centru au menționat că o ședință similară cu reprezentanții raioanelor Ialoveni și Hîncești a avut loc la mijlocul lunii februarie. De asemenea, pentru consultări cu administrația locală din Orhei, Rezina și Telenești va fi organizată pe 13 martie, în incinta Consiliului raional Rezina.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).