Nume
Parola
Vizualizări: 85
Rezina face un pas înainte: scara cu 424 de trepte, care coboară spre Nistru, a fost renovată
17 Decembrie 2025 — Rezina, 16 decembrie 2025 - Astăzi, la Rezina, a avut loc ședința de recepție la terminarea lucrărilor din cadrul proiectului de revitalizare urbană „Amenajarea spațiului public - renovarea scării cu 424 de trepte din or. Rezina", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în parteneriat cu autoritățile locale.

Evenimentul s-a desfășurat chiar la fața locului, unde membrii comisiei au evaluat lucrările realizate și au confirmat finalizarea acestora. La recepție au participat reprezentanți ai ADR Centru, ai Primăriei orașului Rezina, ai companiei antreprenoare Seralcon S.R.L., responsabilul tehnic, dirigintele de șantier, precum și alți invitați.

Proiectul, inițiat în vara anului trecut, a avut drept scop transformarea unuia dintre cele mai circulate spații din oraș într-un loc mai sigur, mai accesibil și mai atractiv pentru comunitate. Astăzi, locuitorii și vizitatorii orașului Rezina se pot bucura de o infrastructură pietonală modernizată, care facilitează deplasarea zilnică și oferă un plus de confort și siguranță.

În urma lucrărilor, au fost îmbunătățite semnificativ condițiile de acces pietonal între străzile Lomonosov (I terasă), Păcii (II terasă) și 27 August (III terasă), facilitând legătura dintre orașul Rezina, orașul Rîbnița, satele Ciorna și Stohnaia, precum și pentru turiști și oaspeți din alte localități. De asemenea, proiectul contribuie la îmbunătățirea mobilității locuitorilor din zona de revitalizare care traversează podul peste râul Nistru pentru a ajunge la rude, prieteni sau familie.

Pe lângă reconstrucția scării cu 424 de trepte, au fost construite două foișoare, care completează armonios peisajul și oferă trecătorilor un loc de odihnă și de admirare a priveliștii spectaculoase asupra râului Nistru.

Valoarea totală a proiectului este de 4,18 milioane lei, dintre care 2,46 milioane lei au fost alocate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar 1,72 milioane lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.

Deși termenul inițial de execuție a fost de 6 luni, perioada de implementare a fost extinsă din cauza unor ajustări necesare la etapa de proiectare, precum și a întârzierilor înregistrate de operatorul economic, care a fost penalizat conform prevederilor contractuale. Comisia de recepție s-a asigurat de calitatea materialelor utilizate și a lucrărilor executate, astfel încât locuitorii să beneficieze de un rezultat durabil și sigur.

Prin proiectele de revitalizare urbană, ADR Centru urmărește transformarea spațiilor publice mai puțin utilizate în zone atractive, funcționale și prietenoase pentru comunitate, asigurând totodată utilizarea responsabilă și transparentă a fondurilor publice.

Proiectul „Amenajarea spațiului public - renovarea scării cu 424 trepte din or. Rezina" a fost realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin ADR Centru, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).