Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 032 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2640
Purcari, Ștefan Vodă, 26 Octombrie 2012 — Forumul Investiţional în Dezvoltarea Regională cu genericul „Crearea oportunităţilor de atragere a investiţiilor în Regiunea de Dezvoltare Sud" din Regiunea Sud, organizat pe teritoriul Complexului turistic „Purcari", își continuă lucrările. Regiunea de Dezvoltare Nord este reprezentată la Forum de către președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, Ion PAREA, și de către directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion BODRUG.
Vizualizări: 4705
Rabnita, 25 Octombrie 2012 — Pe 25 octombrie 2012, la Râbnița, în cadrul unui seminar de informare, 25 de agenți economici din partea stângă a Nistrului au fost familiarizați cu avantajele regimurilor comerciale ale Moldovei, în special în cadrul Acordului de Comerț Liber, Aprofundat și Comprehensiv cu UE. Seminarul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu sprijinul Programului UNDP „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Vizualizări: 5856
Chişinău, 25 Octombrie 2012 — Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a prezentat astăzi portalul www.implicare.
Vizualizări: 7793
Chisinau, 25 Octombrie 2012 — Lezarea dreptului de acces liber la justiţie rămîne a fi motivul principal de adresare a cetăţenilor la Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM). Acest lucru se constată în raportul de activitate a Instituţiei naţionale a ombudsmanului pentru 9 luni ale anului 2012.
Vizualizări: 8075
Chişinău, 25 Octombrie 2012 — Oamenii care protestează paşnic împotriva măsurilor de austeritate introduse în Uniunea Europeană, ei sunt bătuţi, îmbrânciţi, împuşcaţi şi răniţi de gloanţe, stropiţi cu fumigene, în timp ce recurgerea la forţa excesivă de către poliţişti nu este investigată şi condamnată.
Briefing-ul Amnesty International “Menţinerea ordinii la manifestaţiile din Uniunea Europeană” (Policing demonstrations in the European Union) relatează istoriile oamenilor din Grecia, Spania şi România, scoțând la iveală folosirea forţei excesive împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor, privarea de libertate arbitrară şi obstrucţionarea accesului la asistenţă medicală.
Briefing-ul Amnesty International “Menţinerea ordinii la manifestaţiile din Uniunea Europeană” (Policing demonstrations in the European Union) relatează istoriile oamenilor din Grecia, Spania şi România, scoțând la iveală folosirea forţei excesive împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor, privarea de libertate arbitrară şi obstrucţionarea accesului la asistenţă medicală.
Vizualizări: 19192
Chișinău, 25 Octombrie 2012 — Artistul Ștefan RUSU anunță prezentarea oficială a filmului RECLAMING THE CITY, proiect comisionat de Bienala de la Berlin.
Printr-o îmbinare complexă de excursii, interviuri şi intervenţii în spaţii publice, filmul prezintă o serie de obiective din Noul Berlin.
Printr-o îmbinare complexă de excursii, interviuri şi intervenţii în spaţii publice, filmul prezintă o serie de obiective din Noul Berlin.
Vizualizări: 2195
Băhrinești, Florești, 25 Octombrie 2012 — Au fost finalizate lucrările de amenajare a teritoriului aferent Casei de Cultură din satul Băhrinești, raionul Florești, în cadrul proiectului „Intersecții culturale”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
Cu această ocazie, o comisie specială a organizat ședința de recepție la terminarea lucrărilor.
Cu această ocazie, o comisie specială a organizat ședința de recepție la terminarea lucrărilor.
Vizualizări: 25918
Bălți, 24 Octombrie 2012 — Reprezentanța WINROCK în R. MOLDOVA în parteneriat cu ASOCIAȚIA FEMEILOR DE AFACERI din municipiul Bălți anunță CONCURSUL PLANURILOR DE AFACERI.
Vizualizări: 4734
Chisinau, 24 Octombrie 2012 — Pe 25 octombrie 2012, orele 09.00, în incinta CCI a RM, (mun.
Vizualizări: 7128
Chişinău, 24 Octombrie 2012 — Fundaţia Est-Europeană invită reprezentanții mass-media la recepția ținută cu ocazia lansării Programului „Cetățeni activi, comunități prospere”, care va avea loc Joi, 25 octombrie 2012, ora 18.00, în incinta Restaurantului Capitoles Lux (Chișinău, str.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2476
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1681
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1368
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
