Nume
Parola
Vizualizări: 266
Alexandru Bujorean: „Primarii sunt principalii mesageri în procesul de integrare europeană”
22 Mai 2024 — Primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM, Alexandru Bujoreanu a afirmat că aleșii locali sunt și trebuie să fie priviți ca și mesagerii principali în procesul de integrare europeană. „Atunci când într-o localitate este implementat un proiect finanțat de Uniunea Europeană, primarului îi revine rolul de a arăta cetățenilor cine ține la localitatea lor și contribuie la dezvoltarea ei. Iată de ce în procesul de integrare europeană primarii trebuie să fie implicați, să aibă posibilitatea să participe în procesul decizional și să fie văzuți ca și parteneri egali”, a declarat Alexandru Bujorean în cadrul unei emisiuni la TV Moldova 1.

„Primarii administrează treburile în localități, iar administrația publică locală este un pilon important în administrația statului, în general. Nu vom vedea nicăieri în lume, nici în spațiul european, o țară dezvoltată care să aibă comunități locale slabe, primării subfinanțate, fără instrumente financiare, fără o descentralizare administrativă și decizională veritabile”, a adăugat edilul.

Vicepreședintele CALM a accentuat faptul că procesul de integrare europeană este văzut deseori prin activitatea primarului, prin proiectele atrase de primării, iată de ce statul și administrația publică locală trebuie să fie parteneri egali și piloni egali în administrarea eficientă.

„APL și APC trebuie să se privească reciproc ca și parteneri, iar atunci când există probleme la nivel local și ele sunt vociferate, trebuie să existe certitudinea că vor fi întreprinse măsuri pentru soluționarea lor.” Despre atragerea finanțărilor externe, Alexandru Bujoreanu a specificat că adesea acestea depășesc valoarea bugetelor locale, iar administrația publică centrală trebuie să vină cu un anumit suport atunci când este nevoie de asigurarea unei contribuții obligatorii în proiect. „Mulți dintre colegii noștri, îndeosebi din localitățile rurale, ar vrea să acceseze anumite proiecte, dar nu pot acoperi financiar acea contribuție și statul ar trebui să intervină. Inițiativele de acest fel trebuie susținute și încurajate,” a punctat primarul orașului Leova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă