Vizualizări: 5118
Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului atenționează organizatorii acțiunilor de protest
Chișinău, 20 Iulie 2017 — În lumina evenimentelor de astăzi, 20 iulie 2017, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului atenționează organizatorii acțiunilor de protest, liderii fracțiunilor politice și membrii societății civile asupra neadmiterii atragerii minorilor în acțiunile de masă cu caracter politic.
Copiii au dreptul să participe la reuniuni, dacă acestea sunt pașnice, dacă participarea la aceste evenimente nu prezintă pericol pentru viață și sănătatea copiilor și dacă nu se aduce atingere demnității acestora. În mod obligatoriu copiii trebuie să fie însoțiți de către părinți/reprezentați legali.
Conform prevederilor din art. 3, 13, 14 și 17 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (ratificată de Republica Moldova la 25 februarie 1993), toate acțiunile privind copilul trebuie să ia în considerație ansamblul intereselor superioare ale acestuia. Astfel, autoritățile statului, persoanele publice și private, cât și alte entități din domeniu trebuie să se asigure că în orice acțiune organizată este în concordanță cu respectarea interesului superior al copilului.
În contextul celor expuse menționăm ideea că autoritățile statale, dar și părinții sunt responsabili pentru atragerea copiilor în manifestații de orice tip contrar voinței acestora, fapt contramandat de instituțiile internaționale din domeniul protecției drepturilor copilului și de Ombudsmanul copilului din Republica Moldova.
În același context atrag atenția organelor de forță, în cazul unor eventuale intervenții, să se abțină de la aplicarea forței sau oricăror altor acțiuni care ar putea prejudicia starea sănătății sau demnitatea copiilor.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2261
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1652
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1312
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33