Nume
Parola
Vizualizări: 9006
Prima certificare ISO 9001 :2000 în telefonia mobilă din Republica Moldova!
Chişinău, 25 Decembrie 2008 — Operatorului de telefonie mobilă MOLDCELL a obţinut Certificatul de Conformitate cu Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001:2000. Certificatul a fost înmânat astazi, la data de 25 decembrie, directorului general MOLDCELL, Chiril Gaburici, de către Aşot Arutiunean, manager Marketing şi Dezvoltare al reprezentanţei regionale a “Bureau Veritas”, lider mondial in domeniul certificarii. ISO 9001:2000 este implementat în peste 1 milion de companii din lume. Scopul acestui standard internaţional este de a asigura implementarea unui sistem de Management al calităţii în interiorul companiilor, ceea ce înseamnă că principalul obiectiv al acestora îl reprezintă calitatea şi toate aspectele interne ale companiei (performanţele proceselor, competenţa personalului, produsele, serviciile, etc) care sunt îmbunătăţite în mod continuu. Certificarea sistemului de calitate al companiei MOLDCELL a avut loc în mai multe etape, printre acestea fiind: intervievarea şefilor de departamente şi angajaţilor companiei din toate departamentele, verificarea tuturor documentelor relevante pentru modul în care se desfaşoară procesele în cadrul companiei, auditul intern al proceselor ş.a. În urma acestei analize minuţioase, “Bureau Veritas Certification” a anunţat decizia de a certifica sistemul de calitate din MOLDCELL, conform normelor standardului ISO 9001:2000. Aşot Arutiunean, reprezentant “Bureau Veritas”: “Tot mai multe companii din lume implementează standardele unui sistem de management recunoscut internaţional pentru a veni în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor clienţilor săi. Este plauzibil faptul că pe piaţa de telefonie mobilă din Moldova s-a făcut un prim pas în acest sens datorită companiei MOLDCELL. Am avut deosebita ocazie şi plăcere să cunoaştem compania din interior. Verificând sistemul de management al calitaţii în MOLDCELL constatăm că această companie respectă toate standardele internaţionale”. Chiril Gaburici, director general MOLDCELL : “Un sistem de management al calitaţii certificat demonstrează angajamentul companiei MOLDCELL faţă de calitate şi satisfacţia clientului. Nu o dată a fost menţionată şi premiată la nivel naţional orientarea către clienţi şi calitatea înaltă a serviciilor prestate de MOLDCELL. Astăzi, suntem bucuroşi şi mândri de faptul că am devenit primul operator de telefonie mobilă din Moldova certificat de conformitate cu Sistemul Internaţional de Management al Calităţii ISO 9001:2000, acesta fiind un nou pas spre îmbunătăţirea continuă a companiei noastre”. Cele opt principii ale ISO 9001:2000 care au fost adoptate cu succes de către MOLDCELL pe parcursul a celor 9 ani de activitate (orientarea către client, leadership, implicarea personalului, abordare procesuală, abordarea sistemului de către management, îmbunătăţire continuă, abordare concretă în luarea deciziilor şi relaţii reciproc avantajoase cu furnizorii) sunt un mijloc de a orienta compania către ţelurile propuse şi de a îmbunătăţi în mod continuu performanţele acesteia. Compania de certificare “Bureau Veritas” are 700 oficii şi laboratoare în peste 150 ţări ale lumii. Reprezentanţa regională din Ucraina efectuează certificarea întreprinderilor din cinci ţări: Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Armenia şi Georgia. “Important de menţionat este faptul că MOLDCELL este unicul operator de telefonie mobilă din această regiune care a fost certificat ISO 9001:2000”, a adaugat Aşot Arutiunean. Irina Cretu, Corporate Communication