Nume
Parola
Vizualizări: 530
FERM 2024 | Mesajul Directorului Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel FURDUI
9 Septembrie 2024 — După desfășurarea celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Economic Regional Moldova, organizată în perioada 4 – 6 iulie 2024 la Vatra Dornei, Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR) a inițiat un proces de colectare a feedback-ului din partea participanților, în vederea evaluării impactului și utilității evenimentului.

În acest sens, a fost formulat un set de trei întrebări esențiale, menite să ofere o perspectivă clară asupra beneficiilor obținute de participanți și să identifice nevoile acestora pentru viitoarele ediții ale Forumului.

Prima întrebare vizează evaluarea generală a utilității participării la Forumul Economic Regional Moldova 2024, solicitând participanților să descrie informațiile sau relațiile noi dobândite și să explice modul în care acestea vor fi aplicate în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă. Aceasta reflectă interesul organizatorilor de a înțelege impactul direct al evenimentului asupra dezvoltării regionale și asupra inițiativelor locale.

A doua întrebare se concentrează pe identificarea tipului de sprijin sau resurse pe care participanții le-ar considera utile din partea organizatorilor pentru a-și susține eforturile de dezvoltare regională. Prin această întrebare, CAPDR își propune să îmbunătățească calitatea și relevanța suportului oferit în cadrul viitoarelor ediții ale Forumului.

În contextul deciziei de a organiza toate edițiile viitoare ale Forumului exclusiv la Vatra Dornei, sub denumirea „Forumul Economic Regional Moldova de la Vatra Dornei”, participanții au fost, de asemenea, întrebați dacă sunt interesați să participe la ediția a XIX-a, din 2025, și ce sugestii au pentru îmbunătățirea evenimentului. Această întrebare urmărește să implice participanții în procesul de planificare și optimizare a Forumului, asigurând astfel o participare activă și o relevanță crescută a evenimentului.

Aceste întrebări reflectă efortul CAPDR de a alinia Forumul Economic Regional Moldova cu obiectivele strategice pe termen lung, în contextul dezvoltării regionale și integrării europene, având ca orizont de referință anul 2030.

Directorul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel FURDUI

Care considerați că a fost utilitatea participării dumneavoastră la Forumul Economic Regional Moldova 2024? Ce informații sau relații noi ați dobândit și cum intenționați să le aplicați în dezvoltarea comunității pe care o reprezentați?

Participarea noastră, a delegatiei CALM, la acest eveniment trebuie privită sub două aspecte: ca echipă / instituție (delegație) și la nivel personal. Sub aspect instituțional, au fost stabilite relații de cooperare atât cu C.A.P.D.R. cât și cu ADR Nord–Est, conducerea și echipa sa. Au apărut oportunități de cooperare pe viitor.

Ne-am familiarizat cu un set de informație actualizată privind dezvoltarea regională în România: programe / proiecte implementate, direcțiile de dezvoltare etc. De asemenea, au fost interesante dezbaterile / opiniile participanților privind problemele / provocările cu care se confruntă dezvoltarea regională din România, inclusiv problema reformei administrativ-teritoriale. Au fost interesante intervențiile și pozițiile invitaților, printre care s-au numărat reprezentanți ai guvernului, județelor, europarlamentari.

Un alt aspect de utilizate l-a reprezentat vizitarea unor obiective concrete turistice drept rezultat al implementării proiectelor de dezvoltare regională care au transformat localități fără perspectivă în unele cu o dezvoltare impresionantă. A fost o ocazie propice pentru schimbul de experiență între participanții din Republica Moldova și cei din Ucraina.

Republica Moldova, în calitate de stat candidat la UE în care dezvoltarea regională este la început de drum, iar finanțările accesibile sunt la un nivel foarte scăzut (în comparație cu România sau alte țări UE), are multe de învățat și de aplicat, mai ales sub aspectul experienței negative, dar și celei pozitive.

În calitate de persoană fizică și director, în afară de cele menționate mai sus, informația acumulată și aspectele organizatorice a unor astfel de evenimente, utilitatea acestui eveniment au stat la baza stabilirii unor noi relații, cu conducerea C.A.P.D.R., dar si cu reprezentanții altor organizații și instituții participante.


Forumul Economic Regional Moldova – 2024
FERM 2024 | Mesajul Directorului Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel FURDUI

By

Mia Pricope
Published on 9 septembrie 2024

Share
Tweet
Comment

După desfășurarea celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Economic Regional Moldova, organizată în perioada 4 – 6 iulie 2024 la Vatra Dornei, Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR) a inițiat un proces de colectare a feedback-ului din partea participanților, în vederea evaluării impactului și utilității evenimentului

În acest sens, a fost formulat un set de trei întrebări esențiale, menite să ofere o perspectivă clară asupra beneficiilor obținute de participanți și să identifice nevoile acestora pentru viitoarele ediții ale Forumului.

calm ferm 2024 - Moldova Invest

Prima întrebare vizează evaluarea generală a utilității participării la Forumul Economic Regional Moldova 2024, solicitând participanților să descrie informațiile sau relațiile noi dobândite și să explice modul în care acestea vor fi aplicate în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă. Aceasta reflectă interesul organizatorilor de a înțelege impactul direct al evenimentului asupra dezvoltării regionale și asupra inițiativelor locale.

A doua întrebare se concentrează pe identificarea tipului de sprijin sau resurse pe care participanții le-ar considera utile din partea organizatorilor pentru a-și susține eforturile de dezvoltare regională. Prin această întrebare, CAPDR își propune să îmbunătățească calitatea și relevanța suportului oferit în cadrul viitoarelor ediții ale Forumului.

În contextul deciziei de a organiza toate edițiile viitoare ale Forumului exclusiv la Vatra Dornei, sub denumirea „Forumul Economic Regional Moldova de la Vatra Dornei”, participanții au fost, de asemenea, întrebați dacă sunt interesați să participe la ediția a XIX-a, din 2025, și ce sugestii au pentru îmbunătățirea evenimentului. Această întrebare urmărește să implice participanții în procesul de planificare și optimizare a Forumului, asigurând astfel o participare activă și o relevanță crescută a evenimentului.
Moldova Invest îți recomandă și ... Discuții privind perspectivele economice ale R. Moldova între guvernatorul BNM și misiunea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei

Aceste întrebări reflectă efortul CAPDR de a alinia Forumul Economic Regional Moldova cu obiectivele strategice pe termen lung, în contextul dezvoltării regionale și integrării europene, având ca orizont de referință anul 2030.
Directorul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel FURDUI

Care considerați că a fost utilitatea participării dumneavoastră la Forumul Economic Regional Moldova 2024? Ce informații sau relații noi ați dobândit și cum intenționați să le aplicați în dezvoltarea comunității pe care o reprezentați?

Participarea noastră, a delegatiei CALM, la acest eveniment trebuie privită sub două aspecte: ca echipă / instituție (delegație) și la nivel personal. Sub aspect instituțional, au fost stabilite relații de cooperare atât cu C.A.P.D.R. cât și cu ADR Nord–Est, conducerea și echipa sa. Au apărut oportunități de cooperare pe viitor.

viorel furdui calm ferm 2024 1 - Moldova Invest

Ne-am familiarizat cu un set de informație actualizată privind dezvoltarea regională în România: programe / proiecte implementate, direcțiile de dezvoltare etc. De asemenea, au fost interesante dezbaterile / opiniile participanților privind problemele / provocările cu care se confruntă dezvoltarea regională din România, inclusiv problema reformei administrativ-teritoriale. Au fost interesante intervențiile și pozițiile invitaților, printre care s-au numărat reprezentanți ai guvernului, județelor, europarlamentari.

Un alt aspect de utilizate l-a reprezentat vizitarea unor obiective concrete turistice drept rezultat al implementării proiectelor de dezvoltare regională care au transformat localități fără perspectivă în unele cu o dezvoltare impresionantă. A fost o ocazie propice pentru schimbul de experiență între participanții din Republica Moldova și cei din Ucraina.
Moldova Invest îți recomandă și ... Centru de zi pentru copiii cu dizabilități în Câmpulung Moldovenesc finanțat prin PNRR: Un pas important pentru comunitate

Republica Moldova, în calitate de stat candidat la UE în care dezvoltarea regională este la început de drum, iar finanțările accesibile sunt la un nivel foarte scăzut (în comparație cu România sau alte țări UE), are multe de învățat și de aplicat, mai ales sub aspectul experienței negative, dar și celei pozitive.

În calitate de persoană fizică și director, în afară de cele menționate mai sus, informația acumulată și aspectele organizatorice a unor astfel de evenimente, utilitatea acestui eveniment au stat la baza stabilirii unor noi relații, cu conducerea C.A.P.D.R., dar si cu reprezentanții altor organizații și instituții participante.

Viorel Fudui ferm 2 - Moldova Invest

Ce tip de sprijin sau resurse ați dori să primiți din partea organizatorilor Forumului pentru a vă susține eforturile de dezvoltare regională?

În calitate de instituție unică care întrunește toate APL din Republica Moldova și partener al Guvernului, am identificat următoarele nevoi:

- nevoia promovării comune a unui cadru instituțional, legal și de politici adecvat și actualizat de dezvoltare locală și regională;
- de a apropia sistemele existente de dezvoltare regională din Republica Moldova și România;
- de a organiza sistematic, prin cooperare, astfel de evenimente;
- de a intensifica cooperarea între toate nivelele de administrație publică (sectorul privat și asociativ) în vederea stabilirii parteneriatelor, schimb de experiență și creștere a eficienței în atragerea de fonduri.

În același context, dar și în contextul integrării în UE a Republicii Moldova, s-a identificat necesitatea creării unor centre de informare / schimb de experiență, în vederea instruirii și a schimbului de experiență continuu între APL / sectorul public din ambele state.

Sunteți interesat să participați la ediția a XIX-a, din 2025 și ce sugestii aveți pentru îmbunătățirea evenimentului?

Suntem interesați de această inițiativă și considerăm că ar fi oportună extinderea numărului invitaților, incluzând reprezentanți din țările cu experiențe de succes în dezvoltarea regională, precum Polonia și Cehia. De asemenea, propunem să fie invitate structurile UE responsabile de dezvoltarea regională, precum și reprezentanți ai tuturor asociațiilor administrației publice locale din România (ACoR, AoR, AMR, UNCJR).

Ar fi, de asemenea, de dorit să participe și liderii structurilor de dezvoltare regională din Republica Moldova.

Este important ca fiecare panel să includă reprezentanți din diverse țări, care să își împărtășească experiențele. În plus, ar fi benefică extinderea caracterului participativ și a duratei evenimentului, pentru a permite unui număr mai mare de participanți să își exprime punctele de vedere.

În final, considerăm necesară redactarea unor adresări, declarații sau documente de poziție adresate instituțiilor sau autorităților relevante, în care să fie evidențiate realizările și problemele identificate, împreună cu propuneri privind dezvoltarea regională.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă