Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 743 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2410
Chişinău, 29 Septembrie 2008 — Congresul al II-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova constată că sistemul politic constituţional din ţara noastră este nefuncţional, iar instituţiile statului sunt subordonate intereselor de grup ale oligarhiei comuniste şi ale acoliţilor acesteia. Impunerea unor norme legale restrictive în reglementarea activităţii politice trădează planul comuniştilor de a elimina concurenţii politici, de a diviza societatea pe principii etnice şi religioase şi de a genera conflicte civile, toate cu un singur scop – menţinerea la putere cu orice preţ, contrar voinţei poporului.
Vizualizări: 2478
Chişinău, 29 Septembrie 2008 — La 27 septembrie curent, la Bălţi, în incinta Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” şi-a desfăşurat lucrările Congresul al Il-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La Congres au participat 547 de delegaţi din partea organizaţilor teritoriale ale partidului, reprezentînd peste 23 de mii de membri ai PLDM şi 195 de invitaţi, în mare parte membri ai partidului, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Vizualizări: 3029
Chişinău, 25 Septembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova califică recentele majorări cu 18 la sută a salariilor pentru cele mai defavorizate categorii de angajaţi din învăţămînt ca pe o sfidare a bunului simţ şi un populism electoral ieftin. Problemele învăţămîntului sunt atît de grave, încît ele nu pot fi soluţionate nici prin indicaţii improvizate ale şefului statului şi nici prin majorări nesemnificative ale salariilor, ce nu acoperă măcar ritmurile inflaţiei.
Vizualizări: 2588
Chişinău, 25 Septembrie 2008 — Domnule Preşedinte, Nu sunt adeptul scrisorilor ca modalitate de comunicare politică, dar lipsa unor informaţii oficiale în negocierile privind reglementarea diferendului transnistrean şi importanţa acestora pentru existenţa Republicii Moldova ca entitate statală m-a determinat să vă adresez această scrisoare. În ultimul timp, preponderent din presa străină, aflăm despre o preconizată reglementare rapidă a problemei transnistrene.
Vizualizări: 2466
Chişinău, 24 Septembrie 2008 — La 27 septembrie curent, va avea loc Congresul al Il-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La Congres vor participa delegaţi din partea a 36 de organizaţii teritoriale ale partidului, reprezentînd peste 20 de mii de membri ai PLDM.
Vizualizări: 2673
Chişinău, 19 Septembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că acţiunile Guvernului au provocat o situaţie de criză în domeniul comercializării strugurilor. Ca urmare a barierelor impuse la exportul strugurilor şi a vinului în vrac, viticultorii riscă să-şi piardă întreaga recoltă din acest an.
Vizualizări: 3359
Chisinau, 17 Septembrie 2008 — Pe data de 17 septembrie, organizaţia de tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova a pichetat sediul Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, în semn de protest faţă de criteriile de selectare a partidelor de fotbal din Liga Campionilor Europeni, transmise de postul public de televiziune „Moldova1”. Politica editorială în transmisunea meciurilor televizate denotă pronunţate criterii ideologice de selectare a partidelor şi o lipsă de respect pentru contribuabilii, din banii cărora funcţionează postul public de televiziune.
Vizualizări: 2674
Chişinău, 16 Septembrie 2008 — Cunoscutul jurist Vitalie Nagacevschi, preşedintele Organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului” a aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova. În conferinţa de presă susţinută la 16 septembrie, Nagacevschi a declarat că, în situaţia creată în Republica Moldova, a decis să se implice direct în activitatea politică, contribuind la debarcarea comuniştilor de la putere, la asigurarea funcţionalităţii instituţiilor democratice în Republica Moldova şi la crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor omului.
Vizualizări: 2708
Chisinau, 16 Septembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova a depus o cerere împotriva Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. În baza articolului 3 al Protocolului Adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, PLDM reclamă încălcarea dreptului său la alegeri libere în perspectiva scrutinului parlamentar din 2009.
Vizualizări: 3451
Chişinău, 15 Septembrie 2008 — Noi, participanţii la Conferinţa de constituire a Asociaţiei Pedagogilor Liberal Democraţi constatăm că actuala guvernare desconsideră învăţămîntul, aplicînd o politică discriminatorie care agravează şi mai mult situaţia din sistemul educaţional al Republicii Moldova. Învăţămîntul general traversează o criză profundă, ce afectează nu numai calitatea studiilor promovate la acest nivel, ci şi întregul sistem educaţional existent.