Vizualizări: 9049
Inițiativa de creare a parcurilor IT, apreciată pozitiv de experți americani
Chisinau, 18 Noiembrie 2015 — Compania de consultanță Nathan Associates din SUA apreciază pozitiv inițiativele Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor de dezvoltare a sectorului TIC, inclusiv de creare a parcurilor virtuale IT. Opinia a fost expusă în cadrul întrevederii viceministrului TIC, Vitalie Tarlev cu Directorul de management al companiei, Mark Walter.
În timpul discuțiilor au fost prezentate documentele de politici publice elaborate și promovate de MTIC, inclusiv Strategia națională Moldova Digitală 2020 și Strategia de creștere a competitivității industriei tehnologiei informației pentru anii 2015 – 2021. O atenție sporită a fost acordată Proiectului de lege privind parcurile din industria IT, care stabilește reguli simple, clare și transparente de administrare a afacerilor și de colectare a taxelor. Proiectul a fost elaborat de Minister și promovat la nivel guvernamental, fiind adoptat în prima lectură de Parlament la 31 iulie 2015.
La rândul său, Mark Walter a apreciat abordarea autorilor Proiectului de lege drept una extrem de inovativă, fiind convins că, odată instituite, parcurile virtuale vor deveni atractive pentru companiile din domeniu și vor influența pozitiv economia Republicii Moldova.
Totodată, discuțiile au vizat și altă direcție prioritară din Strategia de sporire a competitivității industriei IT - pregătirea specialiștilor înalt calificați pentru sectorul TIC și oferirea acestora a posibilității de dezvoltare a abilităților practice și după absolvirea facultăților, în laboratoarele Centrului de Excelență în domeniul TIC, inițiativă recent lansată cu suportul agențiilor americană și suedeză de dezvoltare internațională - USAID și SIDA.
Nathan Associates este o companie specializată în consultanță internațională economică și financiară, cercetare, planificare și dezvoltare a afacerilor și industriei, cu o activitate intensă pe piețele în dezvoltare.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33