Vizualizări: 5226
15% din locuitorii din mediul urban își pun banii într-un cont bancar cu dobândă
14 Mai 2013 — Circa 15 la sută, din respondenții din mediul urban, care au participat la un sondaj de opinie, realizat de către Magenta Consulting, la comanda Companiei de Colectare a Datoriilor INCASO, au raspuns că mai des își păstrează economiile într-un cont bancar cu dobândă și aceasta datorită faptului că locuitorii orașelor au venituri mai mari pentru a face economii și un acces mai facil la băncile comerciale. Totodată, aceștia sunt mai informați în ceea ce privește modalitățile de păstrare și de investiție a banilor. Respondenții din mediul rural, de asemenea își depun banii în conturi bancare cu dobândă, însă într-o măsură mai mică (7%). În schimb, aceștia obișnuiesc într-o pondere mai mare să păstreze economiile acasă (32%).
A economisi poate fi o adevărată artă, în condițiile în care veniturile în Republica Moldova, pentru majoritatea celor angajați în câmpul muncii, sunt suficiente doar pentru a acoperi necesitățile lunare. Însă chiar și în astfel de condiții, unii reușesc să pună câțiva bănuți deoparte pentru călătoria mult dorită, pentru casa la care visează, pentru studii, pentru un cadou bunicilor sau pentru jucăria preferată a nepoților.
Sondajul a fost efectuat la comanda Companiei de Colectare a Datoriilor INCASO (www.incaso.md) iar datele au fost colectate și analizate de către compania Magenta Consulting prin intermediul sondajului efectuat la telefon pe un eșantion de 1170 de persoane cu vârstă peste 18 ani din întreaga republică.
Se interzice orice preluare în tot sau în parte a rezultatelor sondajelor fără referinţa la INCASO şi Magenta Consulting.
INCASO, Compania nr. 1 de Colectare a Datoriilor din Moldova, este specializată în colectarea datoriilor și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților şi nivelul de educaţie financiară în rândul populaţiei şi a agenţilor economici.
Compania de Colectare a Datoriilor ÎM "INCASO" SRL
Parte a Grupului JULIANUS INKASSO
mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md, www.julianus.ee
tel: + 373 22 844 737, +373 22 85 37 35
fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33