Nume
Parola
Vizualizări: 1773
Specialiști ai CCI participă la un training în domeniul legislaţiei UE şi internaţionalizării companiilor
Chisinau, 14 Iunie 2011 — În perioada 14-17 iunie curent, în or. Minsk, Belarus, o delegaţie din Moldova, din care fac parte reprezentanţi ai Camerei de Comerț și Industrie, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism și ai Business Consulting Institute participă la un seminar pentru pregătirea formatorilor în domeniul legislaţiei Uniunii Europene şi internaţionalizării companiilor.
Manifestarea are loc în cadrul proiectului ”East Invest” cu scopul de pregăti specialiști ai organizațiilor de susținere a businessului în vederea facilitării investiţiilor şi comerţului pentru dezvoltarea economică a regiunii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
Conform directorului Departamentului Dezvoltarea Competențelor al CCI a Moldovei, Mihai Bîlba, proiectul ”East Invest” a fost lansat în cadrul Parteneriatului Estic European, fiind o iniţiativă a Asociaţiei Camerelor de Comerţ Europene (Eurochambres). ”La seminar iau parte reprezentanți ai organizaţiilor de susţinere a afacerilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii din cele 6 ţări ale Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina, care au potenţial pentru dezvoltarea reciprocă a cooperării şi relaţiilor investiţionale cu Uniunea Europeană. După finisarea cursul de pregătire, specialiștii participanți vor oferi consultanță în domeniu întreprinderilor autohtone interesate de piața internațională, în special cea a UE”.
Camera de Comerț și Industrie a Moldovei este membru neafiliat al Eurochambres – asociație cofinanţată de Comisia Europeană și care întruneşte 84 de parteneri din UE, ţările Parteneriatului Estic şi din Turcia.
Proiectul ”East Invest” a fost lansat în 2010, pe o perioadă de 3 ani, CCI a Moldovei fiind partener al acestuia.