Nume
Parola
Vizualizări: 1774
La Chişinău a avut loc Reuniunea de Afaceri Moldo-Estoniană
Chisinau, 24 Mai 2011 — Pe 24 mai 2011, la Chişinău, circa 30 de agenţi economici autohtoni şi reprezentanţii a 8 companii din Estonia s-au întrunit la Reuniunea de Afaceri Moldo-Estoniană. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul unei misiuni economice în Republica Moldova a oamenilor de afaceri estonieni, ce are loc în perioada 23-26 mai 2011.
Reuniunea a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei cu scopul de a intensifica relaţiile economice dintre cele două state, a familiariza agenţii economici cu oportunităţile investiţionale şi a identifica noi posibilităţi de colaborare.
În deschiderea manifestării, Vladimir Didilica, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, a menţionat interesul şi necesitatea dinamizării cooperării dintre reprezentanţii comunităţii de afaceri din RM şi Estonia. „Republica Moldova urmează un curs european, iar creşterea exporturilor în statele UE, atragerea investiţiilor şi implementarea reformelor economice sunt obiectivele prioritare ale ţării noastre. Reuniunea de astăzi este un bun prilej pentru a găsi noi modalităţi şi domenii de colaborare”.
La rândul său, E.S. Jaan Hein, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Estonia în Republica Moldova, a salutat intenţia Moldovei de a se integra în Uniunea Europeană. „Criza economică ne-a oferit posibilitatea să revedem relaţiile noastre de colaborare şi să căutăm noi idei, oportunităţi şi parteneriate. Sper că, în cadrul reuniunii, acestea vor fi găsite”.
Andrei Trifăuţan, şef-adjunct al Direcţiei politici investiţionale şi de promovare a exportului a Ministerului Economiei al RM a familiarizat oaspeţii cu situaţia economică, politica fiscală şi avantajele plasării investiţiilor în sectorul agricol, Parcurile Industriale şi Zonele Economice Libere.
Despre mediul de afaceri din Estonia a vorbit Mati Murd, şef-adjunct al misiunii diplomatice a Estoniei în RM.
După partea oficială, întreprinzătorii autohtoni au avut întrevederi bilaterale cu reprezentanţii celor 8 companii estoniene ce activează în domeniile: transport internaţional de mărfuri şi pasageri, turism, import de produse de cofetărie, sisteme informaţionale, lucrări geodezice, topografie, construcţii, etc.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, volumul comerţului exterior între Republica Moldova şi Estonia în anul 2010 a înregistrat suma de circa 4,7 milioane dolari SUA, ceea ce este cu circa 4% mai mult în comparaţie cu perioada ianuarie-decembrie 2009.
În anul 2010, agenţii economici din Republica Moldova au exportat în Estonia mărfuri în sumă de 2,2 milioane dolari SUA, înregistrându-se o majorare cu circa 16% în raport cu anul 2009.
În anul 2010, în Republica Moldova au fost importate mărfuri din Estonia în valoare de 2,5 milioane dolari SUA, ceea ce este cu circa 5% mai puțin în comparaţie cu anul 2009.
Pentru anul 2010, comerţul cu Estonia înregistrează un sold negativ în valoare de 306,7 mii dolari SUA.
www.chamber.md